Corpurile a 365 de militanţi ISIS, descoperite în 19 gropi comune
- Gabriela Popescu
- 22 octombrie 2015, 07:23
Forţele irakiene au anunţat miercuri că au descoperit 19 gropi comune cu corpurile a 365 de combatanţi ai grupării jihadiste Statul Islamic (SI).
Un responsabil al armatei a confirmat descoperirea unui număr mare de corpuri de jihadişti în gropi comune, în oraşul Badji la nord de Bagdad, conform Agerpres.
"Unităţile de mobilizare populară au descoperit în cartierul Asri în total 19 gropi comune care conţineau 365 de corpuri ale teroriştilor Daesh", un acronim arab pentru SI, au indicat într-un comunicat forţele de securitate.
Nu se cunosc detalii despre perioada în care au fost îngropate trupurile sau despre modul în care forţele de securitate au putut să le identifice.
Unităţile de mobilizare populară, forţe paramilitare dominate de şiiţi sprijiniţi de Iran, au ajutat trupele irakiene să recucerească oraşul Badji şi împrejurimile.