Evenimentul Zilei > International > Coreea de Nord: 200.000 de deținuți politici în închisorile comuniste
Coreea de Nord: 200.000 de deținuți politici în închisorile comuniste

Coreea de Nord: 200.000 de deținuți politici în închisorile comuniste

SUA au somat, ieri, Coreea de Nord să respecte drepturile cetăţenilor săi, dintre care mai multe sute de mii s-ar afla închişi în vastul sistem peniteniciar al regimului de la Phenian din cauza opiniilor lor, a anunțat un ONG american, citat de agențiile de presă.

Conform documentului, publicat de Comisia pentru Drepturile Omului în Coreea de Nord, cu sediul la Washington, ar exista între 150.000 şi 200.000 de deţinuţi politici în Republica Populară Democrată Coreeană. Mulţi dintre aceştia au fost condamnaţi pentru delicte minore, cum ar fi fredonarea unor cântece sud-coreene sau vizitarea Chinei vecine.

Bazat pe discuţiile avute cu 60 de foşti prizonieri şi gardieni, raportul atrage atenţia asupra ”ratei de mortalitate extrem de mare printre deţinuţi”, cauzată de ”tratamente inumane, tortură, execuţii şi subnutriţie”.

În reacţie la acest raport, Robert King, emisar special al Statelor Unite pentru drepturile omului în Coreea de Nord, a somat Phenianul să respecte drepturile omului.

”Mass-media au tendinţa de a arăta mai mult interes pentru proiectile, rachete şi bombe, decât pentru drepturile omului şi lagărele de prizonieri care sunt mai dificil de văzut”, a spus King. ”Nord-coreenii au permis (jurnaliştilor străini) să vină pentru a asista la lansarea unei rachete. Dar nu-i vor lăsa să vadă ce se petrece în lagăre”, a adăugat el.

Publicat in categoriile: International
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: