Situație REVOLTĂTOARE! Copil MORT în SPITAL PRIVAT
- Alex Dumitrescu
- 21 octombrie 2018, 19:44
Un copil de 1 an și 10 luni a murit la un spital bucureștean, după ce a fost operat de hernie inghinală. Părinții acuză doctorii că nu au luat măsurile necesare.
Copilul s-a simțit tot mai rău, după trezirea din anestezie, și a murit după câteva ore în urma unui stop cardiac.
Părinții copilului au declarat că medicii spitalului au alertat SMURD-UL pentru a prelua resuscitarea.
„Sunt momente de coşmar... Vii cu un copil sănătos şi pleci cu el în patru scânduri! Moare după o operaţie de rutină într-un spital privat, care îşi percepe banii înainte”, a declarat mama copilului, conform stirileprotv.ro.
Părinții au mers la spitalul privat pentru o intervenție. După intervenție copilul era somnolent.
„Era foarte somnolent şi am solicitat cadrelor medicale să vadă despre ce e vorba. Mi s-a tot spus că e normal.”, a mai spus mama acestuia.
În următoarele nouă ore băiatul s-a simțit din ce în ce mai rău dar medicii nu au intervenit, spun părinții.