Primul episod al serialului EVZ, „Copiii dictatorului”, îi este dedicat lui Valentin, fiul cel mare al lui Nicolae și al Elenei. Viața sa nu a fost la fel de spectaculoasă ca a fratelui său, Nicu. Decența afișată întotdeauna i-a adus simpatii din partea opiniei publice. A fost un bun profesionist, un om care și-a obținut postul prin muncă i-a adus și respectul celorlalți. A declarat la un moment dat că poate va scrie o carte cu titlul „Revoluția după gratii”, dar până acum proiectul nu s-a concretizat.


Nicolae şi Elena Ceauşescu au avut trei copii: Valentin, Zoia și Nicu. Cel mai în vârstă dintre ei și, totodată, singurul care se mai află în viață este Valentin. O fire retrasă, flegmatică, lipsită de strălucire mediatică, acesta încearcă să se ferească pe cât posibil de tumultul vieții publice, nedorind să îşi fructifice statutul de fiu al fostului dictator.

Atitudinea reticentă este dată şi de trecutul său academic, pasiunea pentru fizică dezvoltând în fiul lui Nicolae Ceauşescu un caracter studios, meditativ.

Student la „Imperial College” din Londra

Valentin Ceauşescu s-a născut la data de 17 februarie 1948, cu câteva luni înainte ca tatăl său să fie numit în funcția de subsecretar de stat în Ministerul Agriculturii şi Domeniilor.

S-a vehiculat, de-a lungul timpului, o legendă despre o presupusă înfiere a sa, dar nu s-au adus niciodată dovezi concrete în acest sens. Însuşi Valentin a încercat să pună capăt zvonisticii, afirmând categoric că nu a fost adoptat de cuplul Ceauşescu. La fel ca şi Zoia şi Nicu, Valentin a urmat cursurile şcolii Petru Groza.

După ce şi-a terminat studiile liceale, în 1965 s-a înscris la Facultatea de Fizică a Universității din Bucureşti. În 1967 a obținut o bursă de studii în Marea Britanie, la prestigioasa instituție de învățământ „Imperial College” din Londra.

Iată cum își începea depoziția în fața procurorului care l-a anchetat după evenimentele din decembrie 1989: „Sunt fiul lui Nicolae Ceauşescu, fostul preşedinte al României şi al Elenei Ceauşescu, fostă primvice- prim-ministru al Guvernului. Am făcut studiile gimnaziale şi liceale în Bucureşti, iar din anul 1965 am fost admis la Facultatea de Fizică a Universității Bucureşti. Din 1967 am continuat studiile în Anglia, trei persoane bursieri ai statului român: primeam fiecare câte 100 de lire sterline, lunar, de la Ambasada română din Londra şi ne plăteam taxele de studii, căminul şi hrana”.

Cercetător la Institutul de Fizică Atomică

Stagiul universitar a durat trei ani, până în 1970. Ulterior, în 1974, a reuşit să obțină şi titlul de doctor cu tema „Dezvoltările bozonice în studiul cuplajelor diferitelor grade de libertate ale nucleelor sferice par – pare”, sub coordonarea profesorului şi academicianului Aurel Săndulescu.

Va fi repartizat pe un post în cadrul Institutului de Fizică Atomică de la Măgurele. Aici va lucra până în vara anului 2013, când s-a pensionat după 43 de ani de muncă.

Calitatea profesională a lui Valentin Ceauşescu este vizibilă numai dacă observăm că a rămas în cadrul Institutului şi după 1989, cu o mică întrerupere cauzată de evenimentele din acel an şi reținerea sa ulterioară pentru câteva luni.

Din acest punct de vedere, relația de rudenie cu Nicolae Ceaușescu nu a fost principalul criteriu pentru care Valentin a lucrat la un institut atât de prestigios cum este cel de Fizică Atomică. Singura facilitate de care a beneficiat de pe urma numelui său este posibilitatea de a studia în Marea Britanie, altor români fiindu-le total neaccesibilă o asemenea oportunitate.

Xenofobia Elenei Ceaușescu i-a compromis primul mariaj

Imediat ce s-a întors din Regat, Valentin s-a căsătorit cu Iordana (Dana) Borilă, fiica nomenklaturistului Petre Borilă (Iorgu Dragan Rusev) un vechi membru al Partidului Comunist Român, comisar politic în cadrul Brigăzilor Internaționale ce au luptat în războiul civil din Spania şi deținător al mai multor funcții de răspundere în statul român.


FOTO: Valentin Ceaușescu și Roxana Dună, a doua sa soție



Născută pe 20 iunie 1946, Iordana Borilă a studiat istoria artei și a lucrat ca muzeograf la Muzeul de Artă din București. Căsătoria acestora a avut loc la data de 3 iulie 1970.

Soție cu origini românești

Între cei doi s-au interpus soții Ceauşescu. Aceştia nu erau de acord cu relația lor, în special Elena.

Un motiv considerat plauzibil ar fi xenofobia de care aceasta dădea dovadă şi dorința de a-şi vedea primul copil însurat cu o femeie cu origini româneşti pure. Iordana era fiica unui bulgar şi a unei militante de origine evreiască – Ecaterina Abraham- Borilă şi nu corespundea profilului imaginat de soția dictatorului.

Nici Petre Borilă nu era încântat de mariaj, atitudinile anti-sovietice și naționaliste ale secretarului general nemulțumindu-l profund. În ciuda frecușurilor la care erau supuși de către părinți, Valentin și Iordana își trăiesc povestea de dragoste, iar în anul 1981 se naşte fiul cuplului – Daniel Valentin.

Este singurul nepot al soților Nicolae şi Elena Ceauşescu. Presiunile făcute de Elena au dus, însă, la îndepărtarea Iordanei şi întreruperea relației în vara lui 1987. Divorțul dintre cei doi se va oficializa în primăvara anului 1989.

Imediat după momentul din decembrie 1989, Iordana și fiul său au plecat din țară cu destinația Israel. Ulterior s-au stabilit în Statele Unite. Aici, Daniel şi-a finalizat studiile de filosofie şi fizică, urmând o carieră asemănătoare cu a tatălui său. S-au reîntors în România în anul 2006.

S-a căsătorit a doua oară

Valentin Ceauşescu a început o nouă relație înainte de pronunțarea divorțului de Iordana Borilă.

După propriile mărturii, s-a mutat împreună cu noua prietenă – Roxana Dună – în vara anului 1988. Aceasta va deveni cea de-a doua soție, căsătoria având loc în 1995. Un an mai târziu se va naşte fiica celor doi – Alexandra.

Pasionat de bridge și „Steaua” București

Al doilea motiv pentru care Valentin este cunoscut, pe lângă inerenta legătură de sânge cu tatăl său, îl constituie fotbalul și implicarea sa la Clubul Armatei, Steaua București. Dar, înainte de asta, a dezvoltat o pasiune pentru jocul de bridge. Chiar a existat o inițiativă de a se crea o federație de bridge, care să fie condusă de Valentin. Nimic nu s-a realizat deoarece s-a opus Elena. Inițial, s-a dorit organizarea unui campionat de bridge la Brașov. Autoritățile au devenit suspecte după ce au venit competitori din câteva țări și mulți dintre aceștia erau intelectuali. S-a considerat adunarea ca pe un posibil focar de instabilitate, greu de controlat. Inițiativa nu a mai fost reluată de-atunci, Valentin acceptând să rămână fidel fotbalului. Este considerat protectorul Stelei și omul din umbră în anii de glorie de la mijlocul și sfârșitul anilor ’80. Influența sa a ajutat la aducerea multor jucători valoroși și crearea unui grup de jucători care a făcut performanță la nivel european, culminând cu obținerea trofeului Cupei Campionilor Europeni în 1986, la Sevilla.


FOTO: Valentin Ceaușescu, alături de Ladislau Bölöni



S-a ținut departe de politică

Implicarea politică a fost cvasinulă. A încercat să se țină cât mai departe de lumea politică, nu a dorit să dețină funcții în aparatul de stat sau guvernamental.

Cu toate acestea, ca o ironie, a fost numit membru supleant al Comitetului Central al PCR, la ultimul congres al Partidului – noiembrie 1989. Nu ştim dacă i-a fost impusă numirea sau a acceptat-o fără să protesteze. Înclinăm, totuşi, spre prima variantă. Nu funcția i-a adus arestarea în 25 decembrie 1989, ci numele pe care îl purta. Singura sa vină pentru viața relaxată, lipsită de griji, singurul motiv pentru care a fost reținut şi anchetat a fost numele de Ceauşescu.

Ultima întâlnire cu Nicolae Ceaușescu

Valentin l-a văzut ultima oară pe tatăl său în seara de 21 decembrie. A mers la sediul Comitetului Central împreună cu sora acestuia, Zoia. El clamează că i-ar fi spus tatălui său că ar trebui să intervină o schimbare pentru a putea linişti lucrurile. În orice caz, presupusa schimbare nu a venit niciodată, iar Valentin nu a contribuit cu nimic la obținerea ei.


După Revoluție, a fost reținut timp de aproape nouă luni, din decembrie până în august 1990.


A doua zi, pe 22 decembrie, a fugit din București împreună cu Roxana Dună. A fost găsit şi arestat în ziua de Crăciun. A fost transportat la o unitate militară din Capitală, iar de aici a privit procesul şi execuția părinților săi, un moment ruşinos, după cum afirmă acesta. A fost reținut timp de aproape 9 luni, din decembrie până în august 1990. A fost scos de sub urmărire penală, alături de toți membrii familiei Ceauşescu, în iunie 1999. Fusese acuzat că se folosise în mod nejustificat de serviciile Sectorului Reprezentare din cadrul Gospodăriei de Partid, fiind încadrat la infracțiunea de subminare a economiei naționale.

Scos de sub urmărire penală

Valentin Ceauşescu a recunoscut că a beneficiat de serviciile Gospodăriei de Partid, dar a susținut că nu avea cunoștință că părinții săi nu îi plăteau aceste beneficii. Procurorii au motivat scoaterea de sub urmărire penală prin faptul că nu s-a putut opune dorințelor soților Ceauşescu, putând exista represalii în cazul unui refuz.

Justiția i-a restituit bunurile familiei

După 1989 a încercat să recupereze averea confiscată de autorități. În urma unor procese lungi și complicate, Justiția română i-a dat câștig de cauză și a dispus returnarea obiectelor de valoare confiscate de la copiii Ceaușeștilor. Valentin, singurul supraviețuitor, este și singurul beneficiar al averii. O altă speță a constat în tentativa acestuia de a afla dacă părinții săi sunt îngropați, într- adevăr, la Cimitirul Ghencea. După luni de zile în care medicii specialiști au efectuat teste și analize ADN, probele fiind prelevate inclusiv de la Valentin, autoritățile de la Institutul de Medicină Legală au stabilit că Nicolae și Elena Ceaușescu se află îngropați în locurile respective din Cimitirul Ghencea Civil.

Te-ar putea interesa și: