Cuba se realătură unui club restrâns, format din patru adversari ai Washingtonului care nu au obținut, pentru anul 2019, certificarea solicitată de legislaţia americană privind combaterea terorismului, o condiţie necesară pentru vânzările de arme de către SUA.

Este vorba de Iran, Siria, Coreea de Nord și Venezuela.

Cuba fusese retrasă de pe această listă în 2015 sub președinția lui Barack Obama, care a inițiat o apropiere cu regimul Castro.

Departamentul american de Stat invocă prezența în Cuba a rebelilor columbieni ELN, care au venit să negocieze cu reprezentanții guvernului de la Bogota, în 2017, în capitala cubaneză, dar care nu au mai plecat.

„Refuzul Cubei de a discuta productiv cu guvernul columbian arată că aceasta nu cooperează cu activitatea Statelor Unite pentru a sprijini eforturile Columbiei pentru o pace dreaptă și durabilă”, a estimat diplomația americană.

În schimb, un înalt responsabil cubanez a răspuns că Havana „este o victimă a terorismului”, scrie France 24.

„Există o istorie lungă de acte teroriste ale guvernului Statelor Unite împotriva Cubei și de complicitate a autorităților americane cu persoane și organizații care au plănuit, finanțat și au săvârșit astfel de acte de pe teritoriu american”, a declarat pe Twitter Carlos F. de Cossio, responsabil pentru relațiile cu Statele Unite din ministerul cubanez de Externe.

Faptul că Havana nu a obținut certificarea departamentului de Stat nu va avea un impact practic, deoarece Cuba, deja în relații proaste cu Washington, nu importă arme americane.

Dar aceasta este cea mai recentă măsură americană dintr-o lungă listă de sfidare a insulei comuniste, de la sosirea lui Donald Trump la Casa Albă, la începutul anului 2017.