Din cuprinsul articolului
Constituția din 1923 - limite dar și puncte tari. Actul de căpătâi al României Mari a avut suficiente limite, dar și o calitate.
Constituția din 1923 a fost considerată pe bună dreptate un apogeu al unui sistem politic. Dar, evident, sistemul respectiv nu a fost perfect.
Constituția din 1923 - realizată „pe repede înainte”
România avea la debutul lui 1923, Constituția din 1866. Ea trebuia să fie înlocuită de un act care să contribui la unificarea internă. necesară după Marea Unire. Constituția din 1923 s-a născut în prima lună a anului, mai exact prin depunerea la Adunarea Deputaților și la Senat a proiectului constituțional. Acesta era opera Marii Comisiuni Constituționale.
Au fost numiți doi raportori pentru fiecare dintre camere. Deputații l-au nominalizat pe N.D. Chirculescu. Senatorii l-au nominalizat pe D.Dissescu. Ei și-au întocmit rapoartele, iar acestea și proiectul care urma a fi Constituția din 1923, a intrat în dezbateri la 5 martie 1923.
Guvernul liberal condus de Ionel Brătianu a impus votarea „pe repede înainte”. Pe 26 martie, deputații, pe 27 martie, senatorii au votat Constituția. În 28 martie, Regele Ferdinand a promulgat-o. În 29 martie 1923, va fi publicată în „Monitorul Oficial”.
Constituția nu a oprit o dictatură .....
Ionel Brătianu avea ascendent asupra Regelui Ferdinand și asupra Reginei Maria. Amantul ei, Barbu Știrbei era fratele soției lui Ionel Brătianu! Era „curat constituțional” că niciodată Ferdinand nu l-ar fi revocat pe Ionel Brătianu. De asta, Iuliu Maniu și Nicolae Iorga spuneau că „dinastia de la Florica” era aceea care conducea și nu regele!
Ionel Brătianu a murit și el la câteva luni după Regele Ferdinand, iar Regența avea mâinile legate! Articolul 85 din Constituție stipula faptul că Regența nu putea aduce nicio modificare Constituției! Ori, acceptându-l pe Carol inițial în Regență, Maniu ca șef al Guvernului a încălcat articolul 85, iar Regența s-a anulat singură.
După moartea Regelui Ferdinand, Regența n-a putut limita întoarcerea fostului principe Carol, care fusese expulzat în 1926. În 1930, el i-a cerult șefului Guvernului Iuliu Maniu să intre în Regență. Iuliu Maniu a acceptat apoi Carol a forțat nota, anulând Constituția și Regența, devenind Rege la 8 iunie 1930.
...dar a pus capăt alteia!
Constituția prevedea în articolul 88 că Regele „revocă și numește miniștrii săi”. Articolul 93 stipulează că șeful Guvernlui „este însărcinat de rege” ca să formeze Guvernul. Coroborând cele două articole se arată clar că și Prim-ministrul putea fi revocat de rege. Să nu uităm că Ion Antonescu era în 23 august 1944 un șef al Guvernului cu puteri sporite. Regele Mihai și Ion Antonescu aboliseră Constituția din 1938 și o repuseseră parțial în vigoare pe cea din 1923.
Regele, cap al oștirii, îl putea revoca pe Antonescu. Așadar, constituțional vorbind, regele și-a demis șeful Guvernului. A fost nevoie de arestarea acestuia, dar termenul de lovitură de palat nu se potrivește întru totul. Asta pemtru că mișcarea Regelui, în acord secret cu partidele interzise de Antonescu a fost constituțională.
