Politica
RUPTURĂ LA VÂRF ÎN COALIŢIE. Daniel Constantin: Tăriceanu ia decizii singur. Nu mai e respect / Dragnea: Sper să nu fie scindare în ALDE
Relaţiile dintre liderii coaliţiei de guvernare se deteriorează pe zi ce trece. Condusă bicefal de vicepremierul Daniel Constantin şi preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, formaţiunea liberal-democrată ALDE nu reuşeşte să gestioneze unitar guvernarea.
O parte din liderii judeţeni ai ALDE îi reproşează lui Tăriceanu că ia singur deciziile legate de guvernare. ALDE s-a format prin fuziunea fostelor partide PC şi PLR, conduse de Constantin şi Tăriceanu.
"A existat aceasta nemulţumire a oamenilor (din teritoriu, n.red) că deciziile se iau numai de dl. Dragnea şi de dl. Tăriceanu. Colegii din teritoriu îmi spun: 'Am vrea să participăm la decizii dacă tot ne asumăm anumite lucruri", a spus copreşedintele ALDE, vicepremierul Daniel Constantin, la TVR 1.
"Mi-ar plăcea ca toţi cei care sunt din teritoriu şi care au avut rezultate foarte bune să se simtă participanţi la decizie. Aici cred că s-a rupt ceva (...) Nu ştiu dacă am avut trei şedinţe de la începutul anului până acum. Dacă nu sunt şedinţe, dacă oamenii din teritoriu nu sunt consultaţi, atunci apar probleme", a adăugat el.
Constantin a mai spus că nu mai are o relaţie bună cu Tăriceanu.
"Am avut o relaţie bună cu dl Călin Popescu Tăriceanu (...) Când nu mai este respect, nici într-o căsnicie, nu putem să mergem mai departe. De la momentul finalului anului 2016, s-au schimbat anumite lucruri în această relaţie. S-au schimbat anumite lucruri. Eu sper şi văd că există o anumite speranţă că lucrurile se vor îndrepta, că ne vom întoarce la o relaţie bazată pe respect, de altfel eu aşa cred că ar trebui să se consolideze ALDE", a menţionat acesta.
Dragnea intervine
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a spus că speră ca ALDE să nu fie în pericol de "scindare" şi că a făcut tot ce a fost posibil ca relaţiile dintre co-preşedinţii ALDE să fie unele bune.
"Eu am făcut tot ce mi-a stat în putinţă, şi fac în continuare ca bun prieten, ca relaţiile dintre domnul Tăriceanu şi domnul Daniel Constantin să fie relaţii bune. Şi sper să dureze, pentru noi e important ca lucrurile în ALDE să fie în regulă, pentru că am auzit tot felul de zvonuri, în ultima perioadă, în ultimele zile, sper să nu fie adevărat", a spus Dragnea.
Întrebat despre ce fel de zvonuri e vorba, Dragnea a răspuns că acestea se referă la Daniel Constantin. "Că domnul Daniel Constantin s-a întâlnit cu mai mulţi oameni, că ar vrea să facă nu ştiu ce paşi. Am vorbit cu domnul Daniel Constantin, mi-a zis că nu are astfel de gânduri, cel puţin aşa mi-a zis", a mai spus liderul PSD.