Consilieră pentru fonduri europene, condamnată la închisoare. Vezi ce şpagă cerea

Consilieră pentru fonduri europene, condamnată la închisoare. Vezi ce şpagă cerea

O consilieră din cadrul Organismului Intermediar Regional (OIR) pentru Programul Operaţional Sectorial „Dezvoltarea Resurselor Umane“ (POSDRU) - Regiunea Sud-Vest Oltenia, a fost condamnată de Tribunalul Dolj la trei ani de închisoare pentru luare de mită în formă continuată.

Potrivit procurorilor DNA Craiova, Dalina Aitana Bogdan, din cadrul compartimentului Verificare Proiecte Finanţate, POSDRU Sud-Vest Craiova, a cerut, în cursul lunii februarie 2013, cu titlu de mită, reprezentanţilor unei societăţi comerciale beneficiare a unei finanţări europene, 512.425 lei (5,12 miliarde  de lei vechi – n.r.), adică aproximativ 10% din valoarea proiectului. Banii erau ceruţi prin intermediul managerilor de proiect, care au şi făcut denunţul. În schimbul mitei, angajata se oferea, mai spun anchetatorii, să rezolve favorabil şi rapid cererile de rambursare. Dalina Aitana Bogdan a fost numită în funcţia de consilier asistent cu studii juridice la Compartimentul VPF din cadrul OIR - POSDRU la 1ianuarie 2013. În aceeaşi lună, ea a fost desemnată ofiţer verificare proiecte finanţate de tip A, având sarcina de a monitoriza proiectele.

Potrivit anchetatorilor, Aitana ar fi declarat eligibilă doar o parte din suma unui proiect, apoi ar fi respins de la plată restul sumei ce reprezenta anumite cheltuieli. Ulterior, fără să precizeze că ea însăşi ar fi fost cea care respingea de la plată o anumită sumă, contacta managerul de proiect. Acestuia ii spunea că evaluatorul a greşit, însă ea are de gând să remedieze situaţia. Sumele respinse urmau să fie introduse în următoarele cereri de plată, care ar fi trebuit să fie analizate de urgenţă.

Pentru aşa-zisa remediere a situaţiei, Dalina Aitana Bogdan a cerut un comision cu titlu de spaga de 1% din valoarea fiecărei cereri de rambursare, mai spun procurorii. Aitana nu s-a mulţumit cu sumele si a ridicat pretentiile la 10% din valoarea cererilor de rambursare, conform interceptărilor dispuse de procurorul de caz.

Ne puteți urmări și pe Google News

Procurorii DNA susţin că, în februarie 2013, inculpata Dalina Aitana Bogdan în calitatea sa de consilierasistent ar fi pretins, cu titlu de mită, de la reprezentanţii unor societăţi comerciale beneficiare de fondurieuropene, prin intermediul managerilor de proiect (denunţători în cauză), suma totală de 512.425,08 lei (echivalentul a 116.869,54 de euro), reprezentând, în general, 10% din valoarea cererilor de rambursare.Banii ar fi fost pretinşi pentru a aviza favorabil şi cu celeritate cererile de rambursare aferente proiectelor pe care inculpata le monitoriza în exercitarea atribuţiilor de serviciu.

INTERCEPTĂRI: „Mergem cu 1%. Trebuie să netezim drumul”

Dalina Aitana Bogdan: „Mergem cu 1% din valoarea fiecărei cereri de rambursare, dar pentru că,

deocamdată, trebuie să netezim drumul şi suntem cu cererea trei la început şi aşa..., o să vă dau un nume şi un CNP pentru un impozit... O să, mă rog, vă scriu un mesaj“.

Manager: „Da, da, da. Vorbim!“.

Dalina Aitana Bogdan: „Deci, eu zic aşa, deocamdată pentru trei. Şi de la patru încolo mergem pe 1% din valoarea fiecărei cereri şi o să vă dau separat un cont pentru chestia asta“.

Anchetatorii spun ca managerul nu a vrut să dea şpagă şi a contestat decizia de respingere la plată a cheltuielilor cu salariile şi combustibilul. Decizia instanţei este atacabilă cu apel.