Consilier local, agresat de un poliţist comunitar

Consilier local, agresat de un poliţist comunitar

Cristian Anton, consilier local PSD la Timişoara, susţine că a fost atacat astăzi de un poliţist comunitar, care i-a dat cu spray paralizant în ochi, după ce consilierul a încercat să-i convingă pe angajaţii Administraţiei Domeniului Public (ADP) să nu-i ridice maşina parcată ilegal.

Incidentul a avut loc  în faţa unei cofetării de pe strada Simion Bărnuţiu, unde consilierul local Cristian Anton şi-a parcat ilegal maşina pentru a ridica un tort comandat de ziua fetiţei lui.

”Este ziua fetiţei mele şi mă grăbeam să îi duc tortul la grădiniţă, unde aşteptau 40 de copilaşi. Am parcat într-un loc nepermis, recunosc, dar am vrut să plătesc pe loc amenda, fără să mi se ridice maşina. Am încercat să le explic că trebuie să duc tortul”, afirmă Cristian Anton. Lucrurile au degenerat în momentul în care, Cristian Anton, nervos că i se ridică maşina, deşi voia să achite pe loc amenda, a început să tragă de chingile cu care autoturismul său fusese legat pentru a fi urcat pe platformă. ”În acel moment, un poliţist comunitar a venit prin spatele meu şi mi-a dat cu spray paralizant în faţă", susţine consilierul.

Cristian Anton spune că va depune plângere împotriva poliţistului, care este anchetat în prezent de conducerea Poliţiei Comunitare Timişoara. 

Ne puteți urmări și pe Google News