Actualitate
Confesiune cutremurătoare: Portret de criminală PRIN OCHII MAMEI SALE. Cum a devenit o fată dulce autoarea unei crime care a şocat lumea
Despre Luminiţa Solcan se ştie doar că, într-un episod de schizofrenie, l-a ucis pe Părintele Roger, unul dintre cei mai cunoscuţi ecumenici ai lumii. Povestea ei este însă mult mai lungă: studentă de nota 10, pasionată de pian, bursieră la Viena, a fost nevoită să se angajeze în România doar ca telefonistă. Depresia care a cuprins-o de atunci a fost cumplită. Mama ei, singură la 78 de ani, plânge privindu-i pozele şi are un gând ascuns: să o aducă acasă.
O fată dulce, cu ochii imenşi şi un surâs de milioane. Pasionată de pian, îndrăgostită de lectură, studentă de nota 10. Pe scurt, un copil exemplar. Aşa este descrisă Luminiţa Solcan (42 ani), ieşeanca ce a şocat o lume întreagă după ce l-a ucis pe părintele Roger, la Taize (Franţa), acum 7 ani. Recent, Luminiţa Solcan a fost transferată din centrul Chartreuse din Dijon la spitalului de Psihiatrie Grajduri, din apropierea Iaşului. Într-o confesiune cutremurătoare, Elena Solcan, mama Luminiţei, rememorează cei 7 ani de chin scurşi de la teribilul asasinat, dar rosteşte şi cel mai tainic gând al său: să obţină eliberarea Luminiţei şi să o ia acasă. "Ceva s-a stricat"
Elena Solcan are acasă albume uriaşe cu fotografii de familie. O prezintă cu mândrie pe Luminiţa: la grădiniţă, la şcoală, studentă, cântând la pianină. "A fost lumina ochilor mei şi ai soţului meu. Ceva s-a stricat la un moment dat şi nu a mai fost Luminiţa cea dintotdeauna", spune Elena Solcan. La cei 78 de ani, Elena Solcan suferă cu inima şi are artroză. Soţul i-a murit acum 13 ani şi parcă bătrânei îi pare bine că nu a mai apucat ziua în care Luminiţa l-a ucis pe părintele Roger. "Ce am simţit când am auzit ce a făcut copilul meu nu poate fi descris în cuvinte. Eram la operaţie în Cluj, în acelaşi an îmi murise mama. Credeam că am tras destul pentru acel an, dar m-am înşelat", îşi aminteşte Elena Solcan. Femeia a fost zeci de ani profesoara de matematică, ieşind la pensie de la liceul "Eminescu". Soţul său a fost inginer. Cei doi au investit tot ce au avut în singurul copil. Luminiţa a mers la şcoli bune, a luat premii după premii, a călătorit în străinătate în timpul facultăţii, a învăţat mai multe limbi străine. Studentă eminentă, nevoită să se angajeze telefonistă
Luminiţa a făcut facultatea de Electrotehnică şi Telecomunicaţii, iar în anul în care şi-a luat licenţa a plecat cu o bursă în Austria. Ştia deja la perfecţie engleza şi franceza, se descurcă în italiană şi acolo a învăţat şi germana. Opt luni a stat în Austria şi atunci se pare că au început crizele de schizofrenie. "Pe la sfârşitul celor opt luni a început să ne sune şi să se plângă că vrea să vină acasă, că nu mai poate sta departe de noi. Eu o îmbărbătăm şi îi spuneam să mai reziste, să îşi dea întâi examenele. Dacă tot a început ceva, măcar să termine. Cred că acolo au început crizele şi s-au intensificat după ce a ajuns în ţară şi a văzut că nu are loc de muncă în domeniul pe care îl absolvise. A lucrat un an ca telefonistă dar se simţea mereu nedreptăţită, voia să aibă un post mai bun", spune Elena Solcan. "Să am grijă de ea, ea să aibă grijă de mine"
Bătrâna are casa plină de icoane şi fotografii cu feţe bisericeşti. În acel mediu a crescut Luminiţa şi acolo vrea să o aducă înapoi. "Nimeni nu mă poate opri să îmi aduc copilul acasă. Am vorbit cu medicii, m-au încurajat, mi-au spus că se va face o comisie şi că după aia o pot lua. Să am eu grijă de ea, să aibă ea grijă de mine", spune cu încredere bătrâna. Îşi vizitează fiică în fiecare săptămână şi petrece ore în şir cu ea în curtea spitalului de la Grajduri unde Luminiţa e internată de o lună. "E liniştită şi îmi spune mereu că tare ar vrea să vină acasă. Îi duc teancuri de cărţi, mereu i-a plăcut să citească. Mă bucur că au adus-o aici, acum pot să o văd şi eu. Totuşi, în Franţa, erau condiţii bune în spitalul ăla, nu că la noi. Aici stă la balamuc la loc cu ceilalţi bolnavi, în Franţa avea doar o singură colegă de salon", explică femeia. Va fi expertizată
Dorinţa Elenei Solcan de a-şi aduce fata acasă e teoretic realizabilă, practic e complicat. Deşi nu a fost condamnată, Luminiţa Solcan a fost internată într-un ospiciu deoarece s-a stabilit că suferă de tulburări psihice şi nu avea discernământ în momentul în care l-a înjunghiat pe fratele Roger. "Pacienţii sunt evaluaţi şi expertizaţi o dată la 6 luni. În curând se va întruni o comisie şi pentru Luminiţa Solcan. Doar dacă medicii vor consideră că este suficient de stabilă vor propune judecătorilor eliberarea din spital. Însă sunt cazuri în care judecătorii resping cererea", a spus Dorin Chira, directorul Spitalului de Psihiatrie Grajduri. Adică, pentru eliberarea trebuie să treacă atât prin filtrul medicilor cât şi prin cel al judecătorilor. EPISODUL CRIMEI
La ospiciul din Dijon, colega de salon a vrut să o ucidă
Modul în care a fost comisă crima a îngrozit creştinătatea, făcând înconjurul lumii. Pe 16 august 2005, în faţa a peste 2.500 de oameni adunaţi la ora 20.45 în interiorul bisericii Reconcilierii din Taize, la rugăciunea comună de seară, fratele Roger a fost înjunghiat pe la spate, cu trei lovituri de cuţit. Luminiţa Solcan a declarat ulterior poliţiştilor că nu voia să îl înjunghie, ci doar să îl avertizeze asupra unui complot. Iniţial s-a crezut că femeia are discernământ însă s-a dovedit că este dezechilibrată mintal. A fost internată în centrul specializat Chartreuse din Dijon. De acolo a fost transferată la sfârşitul lunii iulie 2012 la Iaşi după ce o colegă de salon din Franţa a încercat să o omoare. VIAŢĂ PRESĂRATĂ DE TRAGEDII
Cronologia unei boli teribile n Moartea tatălui (1999) a fost o lovitură greu de suportat pentru Luminiţa. n În anul 2000, Luminiţa a fost diagnosticată cu tulburări depresive. n Sinuciderea unei colege de facultate i-a potenţat depresia. S-a refugiat în religie şi a început să călătorească în toată lumea ori de câte ori se organizau reuniuni religioase. n În 2003 medicii au observat o înrăutăţire a comportamentului Luminiţei: stări accentuate de depresie şi paranoia (se simţea urmărită şi persecutată). Au internat-o la Socola, însă i-au dat drumul după o zi pentru că fata a refuzat internarea.
Recomandările noastre
