CONCURS. EVZ te trimite la deschiderea Festivalului "George Enescu"
- Felix Mihai Badea
- 28 august 2015, 12:55
Evenimentul zilei te trimite la Festivalul "George Enescu". Vă oferim o invitaţie dublă la deschiderea celei de-a XXII-a ediție a Festivalului Internațional George Enescu, care va avea loc duminică, 30 august.
Cel mai important eveniment cultural al anului în România, se deschide cu Rapsodia Română Nr. 1 de George Enescu, în interpretarea Orchestrei Române de Tineret, formată din cei mai valoroși tineri muzicieni din România. Dirijor va fi Kristjan Järvi, renumit în întreaga lume pentru repertoriul transcultural - Järvi dirijează atât cea mai veche Orchestră Radio din Europa, cât şi cea mai nouă Orchestră de Tineret. Li se alătură violnista Sarah Chang, despre care New York Times scrie că “talentul ei este la un nivel atât de înalt, încât nu ne rămâne decât să îl venerăm”.
Pentru a câştiga invitaţiile, răspundeţi corect la întrebarea de mai jos, până duminică 30 august, ora 09.00. Câştigătorul va fi anunţat duminică, pe site-ul evz.ro, în cadrul acestui articol, şi va fi contactat telefonic.