Comisionul de risc impus de bănci îi face pe bancheri buni de plată

Comisionul de risc impus de bănci îi face pe bancheri buni de plată

Băncile au încercat să evite aplicarea prevederilor ordonanţei 50/2010 privind creditele pentru consumatori. Rezultatul: numărul plângerilor depuse la ANPC a crescut.

Anul trecut, românii au formulat aproximativ 3.000 de reclamaţii împotriva băncilor, potrivit datelor furnizate evz.ro de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului (ANPC). În primele 7 luni ale anului, ANPC a primit 2.096 de reclamaţii împotriva societăţilor bancare. Dintre acestea, 214 dosare au ajuns în instanţă, deoarece contractele de credit conţineau clauze abuzive sau băncile au majorat dobânzile.

"Au fost aplicate 139 de amenzi în valoare totală de 1.549.500 de lei", au precizat pentru evz.ro reprezentanţii ANPC.

Numărul reclamaţiilor a crescut, după intrarea în vigoare a ordonanţei 50/2010 privind creditele pentru consumatori, pe 21 iunie.

"După intrarea în vigoare a OUG 50/2010 a crescut numărul de reclamaţii privind perceperea comisionului de risc aferent contractelor de credit aflate în derulare. Din luna iunie şi până în 9 august 2010 au fost înregistrate 1.295 de reclamaţii, dintre acestea 828 au fost pe servcii bancare, 345 vizând creditele. Din cele 345 de reclamaţii având ca obiect creditele, 77 se referă la perceperea comisionului de risc", se arată în răspunsul ANPC.

O parte dintre clienţii nemulţumiţi s-au adresat OPC, după ce funcţionarii băncii au refuzat să aplice legea.

"I-am zis doamnei de la bancă: dacă îmi plătesc la timp ratele, nu îmi puteţi opri comision de risc. Ea a vrut să îmi arate că poate şi rata a continuat să crească, aşa că m-am dus la OPC. După câteva zile, m-au sunat de la bancă să mă duc să îmi dea banii înapoi", spune Nicolae Roman, unul dintre cei care au reclamat comportamentul abuziv al băncilor.

Bancherii fac presiuni asupra Guvernului să modifice ordonanţa 50/2010, motivând că aplicarea ei le va genera pierderi de 900 de milioane de euro. ANPC spune că nu va accepta cu amendarea legislaţiei.

Ne puteți urmări și pe Google News