Camera Deputaţilor: Comisia Juridică discută luni cererea justiţiei în cazul Udrea

Camera Deputaţilor: Comisia Juridică discută luni cererea justiţiei în cazul Udrea

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor va discuta luni cererea procurorului general privind începerea urmăririi penale a Elenei Udrea, iar votul în plen va fi dat marţi, a decis Biroul permanent al forului legislativ.

"Am avut o şedinţă a Biroului permanent, în urma unei solicitări a domnului Augustin Lazăr, procurorul general al Parchetului de pe lângă ÎCCJ, referitoare la formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de doamna deputat Udrea Elena Gabriela, fost ministru al Turismului şi membru al Camerei Deputaţilor. Conform Regulamentului, la orice solicitare Bp se întruneşte de îndată. S-a înaintat scrisoarea către Comisia juridică. Luni, odată cu plenul, Comisia juridică va lucra şi îşi va da avizul. Urmează marţi, după votul final, să fie votul cu bile", preciza, săptămâna trecută, secretarul Camerei, Marcel Ciolacu.

Potrivit Agerpres, el a spus că cererea justiţiei în privinţa Elenei Udrea este pentru două infracţiuni de instigare la luare de mită şi sunt 13 volume, cu o medie de 200 de file fiecare.

Procurorul general Augustin Lazăr a trimis Camerei Deputaţilor solicitarea DNA de începere a urmăririi penale pe numele fostului ministru Elena Udrea, pentru două infracţiuni de instigare la luare de mită privind campania electorală pentru alegerile prezidenţiale din 2009.