Comisia Europeană, solicitată să ne salveze pădurile
- Georgeta Petrovici
- 11 septembrie 2019, 14:47
Mai multe organizații ecologiste - Agent Green, ClientEarth și EuroNatur - au înaintat o plângere oficială către Comisia Europeană împotriva autorităților din România, pe care le acuză de distrugerea sistematică și deliberată a pădurilor seculare din ariile naturale protejate.
Pădurile din România reprezintă două treimi din ultimele păduri naturale neatinse din Uniunea Europeană, aflate în afară Scandinaviei.
”De 12 ani de când am intrat în UE se taie în arii protejate conform unor planuri de exploatare pentru care nu s-a făcut vreo evaluare de impact asupr mediului. Dar Romsilva susține că legislația din România permite acest lucru, refuzând să recunoască faptul că biodiversitatea din ariile protejate este pusă în pericol, iar Ministerul Mediului tolerează asta. Este timpul pentru Comisia Europeană să intervină ”, arată Gabriel Păun, președinte Agent Green.
”Faptul că evaluarea de mediu nu este nici măcar începută în zone unde deja se taie pădurea, constituie o încălcare gravă a dreptului comunitar, care trebuie sancționată atât de inatantele sin România cât și de instanțele europene”, a încheiat Cătălina Rădulescu, avocat Agent Green.
Ewelina Tylec-Bakalarz, avocat pentru natură sălbatică, ClientEarth, a punctat și ea că ”tăierile sistematice în siturile Natura2000 fără evaluările adecvate zonelor respective reprezintă o încălcare clară a legilor UE. Această problema este răspândită larg în România, fapt pentru care aducem acest caz în față Comisiei Europene”.
În țara noastră, Romsilva administrează 22 din cele 29 de parcuri naționale și naturale. Toate aceste zone sunt părți ale rețelei Natură 2000 și se supun Directivelor Habitate și Păsări. Însă experții legali susțin că Romsilva, regia forestieră a statului, nu reușește cel mai adesea să respecte cerințele UE obligatorii. La fel se întâmplă și cu siturile Natură 2000 administrate de recent înființată ANANP (Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate).
Gabriel Schwaderer, director executiv, Euronatur mai punctează că ”dacă încălcarea normelor UE continuă fără consecințe, întreagă rețea Natură 2000 este slăbită. Drama continuă a naturiii sălbatice din România este printre cele mai grave din Europa, și în același timp cel mai puțin recunoscută”.
Dezastrul din Munții Făgăraș from AGENT GREEN on Vimeo.
Raising the Alarm for Romanian Forests from AGENT GREEN on Vimeo.