Comisia Europeană, LOVITURĂ DEVASTATOARE pentru România: „Progrese LIMITATE”

Comisia Europeană, LOVITURĂ DEVASTATOARE pentru România: „Progrese LIMITATE”

Un raport de țară publicat miercuri de Comisia Europeană arată faptul că România a făcut progrese limitate în soluționarea celor trei recomandări specifice de țară pentru perioada 2017-2018.

Astfel, Comisia Europeană atrage atenția că țara noastră nu a înregistrat niciun progres în ceea ce privește stabilirea salariului minim în funcţie de un mecanism transparent, egalizarea vârstei de pensionare sau cadrul fiscal, potrivit Agerpres.ro

Executivul comunitar precizează că România a înregistrat progrese limitate referitoare la respectarea obligațiilor fiscale și colectarea impozitelor, educaţie, tratamentul ambulatoriu, administraţia publică şi prioritizarea investiţiilor publice.

De asemenea, România nu a înregistrat progrese în ceea ce privește salariul minim, vârsta de pensionare şi cadrul fiscal.

Pe de altă parte, unele progrese s-au înregistrat cu privire la achiziţiile publice, combaterea muncii nedeclarate şi combaterea plăţilor informale în sistemul de sănătate.

"Măsurile legislative adoptate în 2017 au inversat progresele substanţiale în anul anterior cu privire la consolidarea guvernanţei corporative a companiilor de stat, ceea ce indică o revenire semnificativă asupra reformelor anterioare", se arată în raportul Comisiei Europene.