Comisia Europeană pregătește noi reguli pentru Airbnb. Orașele ar putea limita închirierile pe termen scurt
- Mădălina Sfrijan
- 10 septembrie 2026, 23:44
Airbnb. Sursă foto: Pixabay
Comisia Europeană a propus un nou cadru prin care orașele europene ar putea limita mai ușor închirierile turistice pe termen scurt, inclusiv cele realizate prin platforme precum Airbnb și Booking, în zonele unde acestea exercită presiuni asupra pieței locuințelor, arată Reuters.
Paris, Barcelona și Veneția au impus deja restricții
Mai multe orașe europene au introdus propriile măsuri pentru limitarea închirierilor turistice. Printre acestea se numără Paris, Barcelona și Veneția.
Autoritățile consideră că dezvoltarea acestui tip de turism poate reduce numărul locuințelor disponibile pentru rezidenți și poate contribui la creșterea prețurilor de pe piața imobiliară.

Sursa foto: pixabay.com
Ce condiții ar trebui îndeplinite pentru restricții
Potrivit propunerii Comisiei Europene, ar urma să existe criterii comune pentru identificarea zonelor în care piața locuințelor se află sub o presiune severă. Autoritățile locale ar trebui să demonstreze că închirierile pe termen scurt au avut un efect negativ semnificativ asupra disponibilității sau prețurilor locuințelor pe o perioadă de cel puțin trei ani.
Măsurile ar urma să vizeze în special activitățile desfășurate la scară largă, cu frecvență ridicată sau în scop comercial, atunci când acestea retrag locuințe de pe piața chiriilor pe termen lung. Gazdele individuale care oferă ocazional o locuință nu ar trebui să fie principala țintă a restricțiilor.
Noile reguli ar trebui să fie necesare și să nu aibă caracter retroactiv. De asemenea, ele ar urma să se aplice strict în zonele unde presiunea asupra pieței imobiliare este demonstrată și să aibă o durată maximă de cinci ani, cu posibilitatea unei revizuiri periodice.
Ursula von der Leyen: „Astăzi facem un pas în această direcţie”
Comisia Europeană susține că noul cadru urmărește să creeze reguli mai uniforme la nivelul Uniunii Europene și să ofere mai multă securitate juridică pe piața unică.
„În urmă cu un an, am promis să abordez problema accesibilităţii locuinţelor în Europa. Astăzi facem un pas în această direcţie”, a declarat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
Măsurile nu vor intra imediat în vigoare. Propunerea Comisiei Europene trebuie negociată cu statele membre și cu Parlamentul European înainte de a putea deveni lege.
Airbnb și reprezentanții industriei susțin că principala cauză a dificultăților privind accesul la locuințe este lipsa structurală a ofertelor de pe piață, nu închirierile pe termen scurt.
Reprezentanții Airbnb pentru Uniunea Europeană consideră că politicile locale ar trebui să se concentreze pe construirea de locuințe noi, renovarea clădirilor existente și readucerea locuințelor goale pe piață.
Industria cere mecanisme independente de control
Grupul de lobby CCIA Europe a criticat propunerea care ar permite orașelor să își evalueze propria conformitate cu noile reguli. Organizația a cerut existența unor mecanisme independente de control și contestare.
Pe lângă măsurile referitoare la închirierile turistice pe termen scurt, Comisia Europeană recomandă autorităților să pună la dispoziție mai multe terenuri pentru construcția de locuințe și să simplifice și să modernizeze procedurile de urbanism și construcție.