Comisia Europeană avertizează: Decizia Senatului în cazul Diaconu, în contradicţie cu recomandările CE
- Departamentul Politic
- 31 octombrie 2012, 16:12
Comisia Europeană (CE) regretă decizia de astăzi a Senatului României de a nu da curs unei sentinţe a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) în cazul senatorului Mircea Diaconu, a declarat Mark Gray, purtător de cuvânt al CE.
"Este important pentru statul de drept în România ca deciziile judecătoreşti să fie aplicate cu stricteţe. Decizia Senatului român este în contradicţie cu recomandarea Comisiei de "a cere demisia membrilor parlamentului cu decizii finale de incompatibilitate", care este inclusă în ultimul raport pentru România adoptat în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare", a precizat purtătorul de cuvânt al CE, citat de Agerpres.
"Comisia va continua să monitorizeze chestiunea îndeaproape", a adăugat el.
Plenul Senatului a respins, în şedinţa de astăzi, posibilitatea încetării mandatului de senator pentru liberalul Mircea Diaconu, care se află în stare de incompatibilitate şi al cărui mandat ar fi urmat să înceteze ca urmare a acestui aspect. CITIŢI ŞI:
- Senatul îl apără pe Mircea Diaconu: Rămâne senator. SOCIETATEA CIVILĂ SE REVOLTĂ
- Macovei despre cazul Diaconu: Senatorii USL calcă în picioare o decizie irevocabilă a Justiţiei