Combatanţii americani vor părăsi Irakul în august 2010
- Adam Popescu
- 28 februarie 2009, 06:10
Preşedintele Barack Obama a anunţat ieri retragerea majorităţii soldaţilor americani din Irak până la finele lunii august 2010, urmând ca, până la sfârşitul anului următor, să revină acasă şi restul forţelor SUA din această ţară.
Potrivit AFP, într-un discurs rostit în incinta bazei de infanterie marină Camp Lejeune, din Carolina de Nord, Obama a spus: „Misiunea noastră de luptă se va încheia pe 31 august 2010”. „După această dată, forţele americane rămase vor fi însărcinate cu o nouă misiune, una mai limitată”, a adăugat liderul de la Casa Albă.
Noua misiune va acoperi trei domenii: antrenarea şi echiparea forţelor irakiene, protejarea civililor americani din Irak şi executarea de operaţiuni speciale.
Din cei aproximativ 142.000 de militari americani prezenţi actualmente în Irak, din septembrie 2010 vor rămâne între 35.000 şi 50.000. Multor politicieni democraţi li se pare însă că 50.000 este un număr „prea mare”. Ritmul retragerii, estimat anul trecut de Obama la „o brigadă combatantă pe lună”, va fi mai lent şi la latitudinea comandanţilor din teren.
În ceea ce le priveşte, autorităţile de la Bagdad s-au declarat încrezătoare în capacitatea forţelor irakiene de a asigura securitatea ţării după retragerea trupelor americane. „Nu avem temeri pentru Irak dacă forţele americane se retrag”, apreciase încă de joi premierul irakian Nouri al-Maliki. Ministerul irakian al Apărării dispune de 260.000 de soldaţi, urmând a-şi spori efectivele cu încă 40.000 de oameni. Ministerul de Interne dispune de peste 560.000 de poliţişti.
Citiţi şi: Soldat român, ucis în Afganistan