Colonizarea României. O depeșă AFP, preluată de Agerpres, anunță că Ministerul pentru Diaspora şi Dezvoltarea Resurselor Umane din Pakistan a acceptat solicitarea României de a trimite în țara noastră peste 500.000 de potenţiali angajaţi până în 2020.

Decizia a fost luată după oferta prezentată de ambasadorul român în Pakistan, Niculaie Goia, care a afirmat că dezvoltarea ţării şi emigraţia forţei de muncă româneşti au adus România în situația de a avea nevoie de aproximativ un milion de angajaţi din străinătate.

În această ordine de idei, ambasadorul a declarat că România este gata să primească mai mult de o jumătate de milion de pakistanezi până anul viitor şi că pe piaţa muncii sunt disponibile locuri de muncă pentru informaticieni, constructori, medici, ingineri şi alte categorii profesionale.

Știrea o cunoașteți deja și n-aș vrea să insist asupra ei. Marea mea întrebare este dacă mințile luminate de la București, în frunte cu doamna Viorica Vasilica, știu în ce se bagă. E foarte adevărat că politicile aplicate asupra poporului român în ultimii 30 de ani (politici care au aparținut în mare măsură de PSD) au făcut ca milioane de oameni să plece în bejenie mai rău ca în timpul fanarioților.

La fel de adevărat este că și diferența dintre nivelul de trai din țara noastră și Occident a încurajat această emigrație. Dar oare reprezintă Pakistanul cel mai bun rezervor de forță de muncă pentru România? Câteva lucruri trebuie precizate de la bun început.

Aici nu e vorba de rasism sau islamofobie, ci de a judeca lucrurile cu realism. În orice țară din lume, aducerea a jumătate de milion de oameni reprezintă o provocare imensă. O demonstrează experiența Germaniei, o țară mult mai bine organizată și bogată decât România, care nu a reușit nici acum să integreze refugiații și imigranții sosiți acum câțiva ani, în ciuda unor investiții uriașe.

O să-mi spuneți că târgul dintre România și Pakistan nu se referă la imigranți și refugiați, ci la muncitori care se vor întoarce acasă când le expiră contractele. Eu zic că lucrurile nu stau chiar așa. Fie că sunt refugiați, imigranți sau muncitori cu contracte pe perioadă determinată, cei mai mulți dintre noii veniți sunt bărbați tineri, cu nevoile firești ale vârstei.

Astfel de bărbați au produs întotdeauna probleme în țările în care au ajuns în număr mare. E de ajuns să ne amintim de violurile din Japonia făcute, atenție, de armata de ocupație americană, ca să ne dăm seama că e exclus ca în România să nu se ajungă la așa ceva.

Mai ales că, spre deosebire de militarii americani, pakistanezii au antecedente. Fără a dori să arunc acuzația asupra unei întregi națiuni, mi-e imposibil să nu remarc faptul că faimoasele bande de violatori (grooming gangs) care au atacat minore în Marea Britanie sunt formate în proporție de aproximativ 84 la sută din bărbați de origine asiatică (un eufemism folosit în Marea Britanie pentru a-i desemna pe pakistanezi).

Informațiile apar în ziarul Independent din 10 decembrie 2017. Cât privește faptul că acești muncitori se vor întoarce acasă, această ipoteză mi se pare și mai greu de crezut. Cei mai mulți vor încerca probabil să devină cetățeni europeni prin căsătoria fictivă cu românce (exact ca în cazurile probate de Christian Sabbagh în Cipru) și să-și continue călătoria spre Occident.

Alții se vor stabili aici, dar rămâne de văzut dacă se vor integra sau vor pune bazele unor no-go zones. Un risc chiar mai mare îl reprezintă, însă, terorismul. Am să citez doar surse corecte din punct de vedere politic, ca să nu fiu bănuit că încerc să vă induc în eroare.

Potrivit Wikipedia, „Pakistanul a fost mult timp învinuit de către vecinii săi India, Afganistan, Iran și națiunile occidentale, precum Statele Unite și Regatul Unit, de implicarea în activitățile teroriste din regiune și din afara ei. Regiunea tribală a Pakistanului de-a lungul frontierei sale cu Afganistan a fost descrisă ca un paradis pentru teroriști de către mass-media occidentală și de către Secretarul Apărării al Statelor Unite.

Potrivit unei analize publicate de Centrul Saban pentru Politica Orientului Mijlociu în 2008, Pakistanul a fost, cu posibila excepție a Iranului, probabil cel mai activ sponsor al grupurilor teroriste din lume și a ajutat aceste grupuri care reprezintă o amenințare directă pentru Statele Unite.

Participarea activă a Pakistanului a provocat mii de decese în regiune, în toți acești ani, iar Pakistanul a susținut mai multe grupuri teroriste, în ciuda unor avertismente strânse din partea comunității internaționale". În Pakistan acționează și astăzi un număr extrem de mare de grupări teroriste transnaționale și locale, precum cel care a declanșat pe 26 noiembrie 2008 cele 10 atacuri teroriste din Mumbai (India), în cursul cărora și-au pierdut viața 200 de oameni.

Dar să nu credeți că numai rivalitatea cu India și revendicările teritoriale stau la baza terorismului din Pakistan. Teroriști cu rădăcini în Pakistan au participat la atacurile sinucigașe de la metroul din Londra (7 iulie 2005) și în atentatul din 3 iunie 2017 de pe London Bridge.

În aceste condiții, câteva întrebări sunt de bun simț. De ce se orientează România spre Pakistan, în loc să încerce să-i facă pe românii care lucrează în străinătate să se întoarcă acasă? De ce nu se face nimic pentru a-i motiva pe asistații sociali și pe șomeri să se reintegreze?

De ce, dacă tot e nevoie de muncitori străini, nu apelăm la țări care nu au probleme cu terorismul, precum Vietnam, Cambodgia, India sau Sri Lanka? Sunt întrebări la care nu cred că vom primi vreodată un răspuns. Iar în lipsa unor explicații clare, speculațiile nu fac decât să înflorească: oare nu cumva e vorba de o înțelegere secretă nu cu Pakistanul, ci cu cei care instrumentează Marea Înlocuire a popoarelor europene?