Coliziune între două nave americane

Coliziune între două nave americane

Un submarin cu propulsie nucleară şi nava amfibie Hartford, aparţinând Marinei de război americane au intrat în coliziune în apele strategice din strâmtoarea Ormuz.

Accidentul s-a petrecut în jurul orei locale 1.00, ambele nave îndreptându-se către Golful Persic pentru aprovizionare.

"Incidentul este analizat, iar daunele suferite de cele două nave au fost evaluate", a declarat purtătorul de cuvânt al Marinei Americane, Nate Christensen.

Tancul de combustibil al vasului New Orleans a fost rupt în timpul coliziunii şi aproximativ 90.000 de litri de motorină au fost deversaţi.

Potrivit Comandamentului Flotei, la bordul submarinului se aflau 200 de marinari şi 1.000 la bordul navei amfibie. Cincisprezece dintre marinarii de pe Hartford au fost uşor răniţi şi s-au întors imediat la posturi. Sistemul de propulsie al submarinului nu a fost afectat, precizează aceleaşi surse citate de BBC.

Incidentul s-a produs la o lună după ce un submarin nuclear britanic a fost implicat într-o coliziune cu un alt submarin francez, în apele Atlanticului.

Ne puteți urmări și pe Google News