Colegiul medicilor despre sedarea bolnavilor în secțiile ATI: este imperativă în unele cazuri

Colegiul medicilor despre sedarea bolnavilor în secțiile ATI: este imperativă în unele cazuri

Colegiul medicilor din România a venit cu o precizare joi seara pentru a lămuri lucrurile în cazul pacienților sedați în secțiile de ATI din spitale. Potrivit acestora sedarea trebuie să fie ”minim necesară”.

Colegiul Medicilor din România precizează că, în secțiile de Terapie Intensivă, sedarea "este bine să fie cea minim necesară, dar este imperativă în unele cazuri", inclusiv pentru ca pacientul să nu îşi pună în pericol starea de sănătate, dacă este agitat sau are mişcări necontrolate. "În unele cazuri, pentru ca pacientul să nu se autoaccidenteze, dar şi ca dispozitivele medicale, precum cateterele, să poată fi utilizate corect şi eficient, medicii ATI recomandă fixarea mâinilor pacientului cu sisteme special destinate acestui scop", arată CMR, preluat de news.ro

"Sedarea în secţiile ATI este bine să fie cea minim necesară, dar este imperativă în unele cazuri pentru a facilita suportarea plămânului artificial/ventilatorului mecanic şi pentru ca pacientul să nu îşi autopericliteze starea de sănătate, în cazul în care este agitat sau are mişcări necontrolate. În unele cazuri, pentru ca pacientul să nu se autoaccidenteze, dar şi ca dispozitivele medicale, precum cateterele, să poată fi utilizate corect şi eficient, medicii ATI recomandă fixarea mâinilor pacientului cu sisteme special destinate acestui scop", se arată într-un comunicat de presă transmis, joi, de Colegiul Medicilor din România, în urma informaţiilor privind procedurile aplicate în cazul pacienţilor COVID-19 internaţi în secţiile ATI din unele spitale din ţară.

Medicul de la ATI este cel care răspunde pentru aceste acțiuni

Colegiul Medicilor precizează că medicul ATI este cel calificat să identifice şi să stabilească balanţa între sedarea minim necesară şi contenţie, în funcţie de starea şi particularităţile fiecărui caz.

"Medicina se face minut cu minut, la patul bolnavului, având ca bază dovezile ştiinţifice şi educaţia medicală continuă, iar evoluţia stării pacientului, precum şi specificul fiecărui caz în parte determină deciziile şi conduita terapeutică, bineînţeles în conformitate cu ghidurile şi protocoalele aplicabile. Pentru ca rezultatele să fie optime, este nevoie de personal medical în număr suficient şi bine pregătit, dotare corespunzătoare şi infrastructură în conformitate cu Medicina anului 2021. Pentru cel mai bun rezultat, medicul trebuie să fie ajutat de o echipă medicală corespunzătoare şi bine pregătită, echipamente şi să îşi desfăşoare activitate într-un spaţiu adecvat. De altfel, acesta este un apel lansat în repetate rânduri în ultima perioadă de Colegiul Medicilor din România”, afirmă prof. dr. Daniel Coriu, preşedintele CMR.

În România sunt 304 medici la 100.000 de locuitori

Conform CMR, în România există 304 medici la 100.000 de locuitori, ceea ce clasează ţara noastră pe penultimul loc în Uniunea Europeană, potrivit datelor Eurostat. În cazul ATI, în România sunt 5 medici la 100.000 de locuitori, în timp ce media europeană este de 20-25 de medici, potrivit reprezentanţilor specialităţii de ATI.

"În ceea ce priveşte specific situaţia prezentată în mass-media de la secţia ATI a Spitalului Judeţean Sibiu, înţelegem că autorităţile şi reprezentanţii unităţii medicale desfăşoară anchete şi verificări, iar Colegiul Medicilor din România nu se poate pronunţa punctual, pe acest caz, până la finalizarea acestora", transmite Colegiul Medicilor.

Secţia ATI Covid a Spiralului Judeţean Sibiu este vizată de mai multe anchete, după ce un fost angajat a reclamat că pacienţii sunt sedaţi şi legaţi de pat, ceea ce a dus la decesul lor.

Citește și:  Conducerea Spitalului Sibiu schimbă foaia. Mutare radicală după scandalul de la ATI