Potrivit ANM, în intervalul 5 iulie, ora 12:00 – 6 iulie, 10:00, va fi în vigoare un Cod portocaliu de vreme rea în judeţele Tulcea, Constanţa, Vaslui, Galaţi, Brăila şi în jumătatea de est a judeţelor Ialomiţa şi Călăraşi. În zonele avertizate va ploua abundent şi se vor acumula cantităţi de apă de 40 – 50 l/mp şi, izolat, de peste 60 – 80 l/mp.

În plus, va fi valabil un Cod galben de ploi însemnate cantitativ, în perioada 5 iulie, ora 10:00 – 6 iulie, ora 12:00, în estul şi sud-estul ţării, unde va ploua însemnat cantitativ şi vor fi perioade cu manifestări de instabilitate atmosferică. Judeţele ce se vor afla sub Cod galben sunt: Iaşi, Neamţ, Bacău, Vrancea, Buzău şi în jumătatea de vest a judeţelor Ialomiţa şi Călăraşi.

Aversele vor avea şi caracter torenţial, pe alocuri vor fi însoţite de descărcări electrice şi de intensificări de scurtă durată ale vântului. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 20 – 30 l/mp şi pe arii restrânse 40 – 50 l/mp.

Cum va fi vremea în Capitală, luni și marți

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), a anunțat luni că regimul termic va redeveni călduros în Bucureşti pe parcursul zilelor de luni şi marţi, iar condiţiile de apariţie a ploilor de scurtă durată sunt scăzute.

Potrivit sursei citate, în Capitală, cerul va fi variabil, cu unele înnorări după-amiaza, dar condiţiile pentru ploi de scurtă durată şi descărcări electrice vor fi reduse. Temperatura maximă va fi de 30 – 31 de grade, iar cea minimă de 17 – 18 grade, mai scăzută în zona pre-orăşenească spre 15 grade.

În perioada 5 iulie, ora 10:00 – 6 iulie, ora 12:00, în estul şi sud-estul ţării, unde va ploua însemnat cantitativ şi vor fi perioade cu manifestări de instabilitate atmosferică.

În țară, aversele vor avea şi caracter torenţial, pe alocuri vor fi însoţite de descărcări electrice şi de intensificări de scurtă durată ale vântului. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 20 – 30 l/mp şi pe arii restrânse 40 – 50 l/mp.