Patru copii cu scolioza congenitala, denumita popular „cocoasa”, vor fi operati saptamanile acestea la Spitalul „Marie Curie” din Capitala, printr-o metoda folosita in premiera in Romania.
Operatia presupune implantarea unei proteze din titan care, in timp, indreapta coloana vertebrala.
„Interventia poate fi facuta la copiii intre 1 an si 4 ani cu maximum de randament. Rezultatele dupa 4 ani sunt mai slabe. Dupa 10 ani operatia nu mai are sens, deoarece elasticitatea scade, iar scolioza ajunge ca un bloc solid incorectabil”, explica Gheorghe Burnei, seful Clinicii de ortopedie de la Spitalul „Marie Curie”, care a facut ieri prima astfel de interventie unui baietel de aproape 3 ani. In cazul lui, medicul a reusit sa indrepte coloana in proportie de 60%.
Baietelul, care avea din nastere coloana vertebrala inclinata la 95 de grade, va putea pleca acasa in doua saptamani. In aproximativ trei ani, deformatia coloanei se va corecta aproape in totalitate, apreciaza medicul. Dupa sase luni, copilul va fi supus altor interventii chirurgicale minore.
Acest tip de operatie este foarte costisitoare. Doar proteza costa intre 15.000 si 30.000 de euro. In momentul de fata, astfel de interventii se fac in Statele Unite ale Americii si in cateva tari din Europa Occidentala (Germania, Austria, Elvetia etc.).
La Spitalul „Marie Curie” mai exista fonduri pentru aproximativ patru interventii. Cel de-al doilea copil, o fetita de 4 ani, va fi operat in cursul zilei de astazi. Pe lista de asteptare se mai afla cel putin 20 de copii cu varste pana in 10 ani.