Coaliţia, între bulibăşeală şi jocul copiilor cu stropitoarea
- Adam Popescu
- 29 iunie 2009, 17:18
Mare "bulibăşeală" în Coaliţie, acesta a fost diagnosticul dat azi de preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu. Liderul CN al PSD, Adrian Năstase, cel care a amplificat şi mai mult tensiunile dintre cele două partide aflate la guvernare, a dat şi el un verdict-actuala guvernare se joacă precum copiii cu stopitoarea, udând în toate direcţiile.
Proaspăt întors de la Bruxelles, Ion Iliescu a declarat că asumarea "conştientă" a guvernării este o misiune grea, iar în interiorul Coaliţiei este "bulibăşeală multă".
"Nu e o treabă uşoară asumarea conştientă a unei răspunderi politice a guvernării. Asta ar presupune să se stea cuminte la masă, reprezentanţii celor două partide, coaliţia, pe baza unui proiect comun, care ca fost acceptat de ambele părţi şi văzut problemele concrete care trebuie abordate, soluţionate cu înţelepciune cu raţiune, ţinând seama de nevoile oamenilor şi nevoile ţării", a declarat Iliescu, citat de Mediafax.
Din păcate, discuţiile sunt "poluate" de campania electorală prezidenţială, care deformează toate datele problemei, a adăugat Iliescu. "Altminteri trebuie luate lucrurile separat: campania e campanie, iar guvernanţii trebuie să se ocupe de problemele concrete ale guvernării şi să le rezolve", a adăugat Iliescu.
Joc de copii, absolut penibil Deputatul PSD Adrian Năstase a susţinut şi el că actuala guvernare practică "un joc de copii, absolut penibil", un exemplu fiind demiterea directorilor PSD de la Transporturi. El a continuat, afirmând căactuala coaliţie seamănă cu "o instalaţie de stropit prin curte", care odată stropeşte într-o direcţie, altădată în alta.
"Mi se pare un joc de copii, mi se pare absolut penibil. Singurele rezerve care ar trebui exprimate sunt legate de competenţa unor oameni desemnaţi de unii sau alţii în cadrul acestei înţelegeri. Dar ideea că-ţi dau afară doi oameni pentru că tu ai vorbit urât cu părinţii mei mi se pare absolut jenantă. Ăsta ar fi un Guvern al copiilor în care ar putea să funcţioneze aşa ceva", a comentat Năstase, referitor la conflictul dintre Liviu Dragnea şi Radu Berceanu.
Năstase speră că nu se va ajunge la demiterea democrat-liberalilor din ministerele PSD, întrucât un astfel de mod de reacţie ar fi unul "copilăresc", care nu ar face decât să ducă în derizoriu participarea PSD la guvernare.
Dacă nu mai sunt tâmpit, atunci ne înţelegem Vicepreşedintele PSD Liviu Dragnea a susţinut azi că lucrurile ar putea reintra în normal pentru că a avut o discuţie lămuritoare cu Berceanu. Ministrul Transporturilor a precizat şi el că, la solicitarea lui Dragnea, ar putea să-l repună în funcţie pe Cristian Duică, fost director la Compania Naţională a Autostrăzilor, doar dacă nu va mai fi tâmpit.
Ministrul Radu Berceanu a afirmat că vicepreşedintele PSD Liviu Dragnea i-a cerut, în cadrul şedinţei de luni a coaliţiei, să repună în funcţie pe directorul Companiei Naţionale a Autostrăzilor, Cristian Duică. "I-am spus că, dacă nu mai sunt tâmpit, atunci probabil, fiind mai puţin preocupat de chestia asta, o să-l pun pe domnul Duică înapoi", a declarat Berceanu.
Întrebat dacă îi va repune în funcţie şi pe ceilalţi directori din Ministerul Transporturilor pe care i-a demis, Berceanu a răspuns că nu a primit solicitări similare din partea lui Dragnea.
Ministrul Transporturilor l-a demis, săptămâna trecută, pe directorul general al Aeroportului Henri Coandă Otopeni, Sorinel Ciobanu, la cinci zile după numirea în funcţie, afirmând că nu a primit de la PSD o poziţie scrisă privind menţinerea sau nu a susţinerii pentru acesta. Decizia lui Berceanu a fost o reacţie la declaraţiile lui Liviu Dragnea, care l-a făcut "tâmpit" pe colegul de la PD-L, în cadrul unor discuţii în forul de conducere al PSD.
Berceanu a schimbat din funcţie, de asemenea, trei directori susţinuţi de PSD, respectiv doi ai CFR SA şi unul al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR). Decizia îi vizează pe Alexandru Dumitrescu (director general adjunct la CFR SA), Valentin Cârstea (revizor şef la CFR SA) şi Cristian Duică (director general adjunct la CNADNR).
ŞTIRE ACTUALIZATĂ LA ORA 15:19