Citeşti şi plângi. E imposibil să te abţii. Sacrificiul suprem al unui preot din Italia
- Daniel Magureanu
- 24 martie 2020, 15:06
Coronavirus a mai luat o viaţă, pe cea a părintelui Giuseppe Berardelli, care se numără astfel printre cei 50 de preoţi italieni răpuşi de teribilul virus apărut în China.
BBC a mediatizat cazul preotului în vârstă de 72 ani şi care a decis să-i cedeze rândul său la aparatele de menţinere a vieţii unui pacient mai tânăr. Gestul l-a costat viaţa, iar la ora aceasta sacrificiul acestuia face ocolul planetei.
Berardelli a murit în Lovere, Bergamo, una dintre cele mai greu încercate zone din Italia după izbucnirea epidemiei de Covid-19.
Cu 6.077 de morţi cauzate de Coronavirus până în prezent, Italia este una dintre cele mai afectate ţări din lume şi face eforturi disperate pentru a limita efectele molimei ucigaşe. Dintre toate regiunile, nordul ţării a fost cel mai afectat.
La nivel mondial, virusul a afectat 160 ţări şi a cauzat peste 16.000 decese. Peste tot în lume sunt raportate mai mult de 360.000 cazuri de infectare cu fatalul Coronavirus.
Giuseppe Berardelli era preot în oraşul Casnigo şi a decedat săptămâna trecută în spitalul din Lovere. Conform medicilor, acesta a refuzat aparatura cumpărată de enoriaşii săi şi a donat-o unui pacient tânăr.
Locuitorii din Casnigo au aplaudat de la balcoane şi ferestre în momentul în care coşciugul cu trupul neînsufleţit al părintelui a fost dus la cimitir. exe
Recent, Papa Francisc s-a rugat pentru doctorii şi preoţii răpuşi de Covid-19: „Îţi mulţumim Doamne pentru exemplul lor eroic în tratarea celor care erau bolnavi.”