Dacă va ajunge ministru într-un guvern democrat, e foarte probabil să primească o propunere de a intra în Academie.
Parvenitismul este o boală grea. Parvii sau rămâi un prost. După ce te-ai ajuns, nu poţi să fii un nimeni cu bani. Vrei să fii cineva, să apari la televizor, să explici, să ai o funcţie mare, să dirijezi. Lăcomia parvenirii este rangul social materializat în blazonul nobiliar. Dacă nu poţi fi conte, să fii măcar parlamentar, consilier prezidenţial, ministru. Şi obligatoriu profesor doctor, şef de catedră. Interesant nu este când a făcut Elena Udrea primul milion.
Ci cum a ajuns din nevasta unui obscur afacerist de pe lângă Primăria Capitalei consilier prezidenţial, cum a găsit scurtătura dintre parcare şi Academie. Reţeta înnobilării cu titlul de profesor universitar nu este nouă. Pe vremea guvernării Năstase devenise o modă şi diverşi demnitari PSD-işti se întreceau în a se înscrie la doctorate şi a deveni profesori de drept, de politică, de economie, de orice. Nu le era de-ajuns că nenoroceau o ţară întreagă. Voiau neapărat să ţină şi lecţii. Unii au reuşit doar să plictisească generaţii de studenţi.
Alţii nu se omorau nici măcar cu prezenţa la cursuri şi, de multe ori, nu veneau la examene. Dar ce conta atâta vreme cât pe uşa biroului mare, deasupra unui nume mic şi comun, scria, cu litere groase, „Profesor Dr. Univ.“. Şi totuşi, nici aceşti profesori-doctori peste noapte nu au inventat reţeta devenirii fulgerătoare. Precursorul tuturor a fost Elena Ceauşescu, prototipul metamorfozei extreme, cusătoreasa ajunsă primă-doamnă, analfabeta upgradată la rangul de savant de renume mondial.
Nici unul dintre epigonii Lenuţei, multiplu doctor honoris causa, nu a reuşit să o întreacă. Dar nu pentru că ar fi fost împiedicaţi de vreo fărâmă de bun-simţ, ci pentru că nu au avut ocazia. Spre deosebire de toţi aceşti profesori de carton, Elena Udrea are potenţial. Şi probabil mult timp liber în care vrea să-şi blindeze golurile de cunoaştere cu titluri academice. Că apetitul pentru cariera universitară este un hobby recent al Elenei Udrea o dovedeşte şi CV-ul său ştiinţific. Din 1996, când a terminat o facultate particulară de Drept, şi până în 2005, când a devenit consilier prezidenţial, este un mare gol.
Brusc, după ce a fost ironizată pentru confundarea Regatului Norvegiei cu o banală republică, a început să frecventeze cercurile universitare. A absolvit pe bandă rulantă cursuri, mastere şi specializări, foamea academică culminând cu înscrierea la doctorat şi primirea titlului de profesor lector universitar. Dacă Elena Udrea va ajunge ministru într-un guvern democrat, e foarte probabil să primească o propunere de a intra în Academie. Într-o astfel de lume nu e exclus ca şi unii lideri ai PD şi nu numai, întrezărind calea scurtă spre parvenirea politică, să trebuiască să-şi dea doctoratul cu profesor doctor docent Elena Udrea.