Cioclii Veseli ai Pandemiei, o imagine care mi-a trecut prin cap recitind scrisorile a doi oameni celebri, modul în care acum câteva sute de ani își aminteau de Ciuma lui Caragea. Cred că se potrivește situației.

Era inevitabil să re-apară. Sunt aceeași oameni care în ultimii 30 de ani s-au calificat ca fiind bocitoare de lux, conștiințe de închiriat, vestitorii apocalipselor cotidiene. Sunt mulți și bine organizați, se strâng spontan și degajează individual. Să le dau numele nu are rost.

Le-ar da prilejul să pară importanți, să răspundă folosind calitatea de politician ales ca reprezentant al poporului. Sunt oameni care se hrănesc din durerea altora, au drept combustibil propria neputință și frustrarea pierderii influenței, dar merită spus că s-au descurcat destul de bine prin meandrele concretului. Până acum.

Schimbarea care vine în societate îi sperie, pentru că nu vor mai fi cei aleși, de fapt nu vor mai fi nici măcar aleși. O întreagă clasă politică se întreabă cu îngrijorare „oare ce se întâmplă cu noi?”.

Lor le-aș spune că economia României a pierdut aproximativ 10 la sută din PIB în 50 de zile, peste 25 de miliarde de euro, că ne îndreptăm spre un șomaj de 10 la sută, că milioane de români vor avea în următorii 3-4 ani probleme majore în a-și asigura traiul zilnic.

Că dacă mai stăm încă o lună în stare de urgență punem o greutate enormă asupra generației care vine. Dar îmi dau seama că nu are rost. Ei se vor descurca în continuare, nu sunt atinși de asemenea argumente, nici nu le pricep, nici nu-i interesează.

Nu au angajați, nu au impozite de plătit la stat, pentru că așa cum se întâmplă și la restaurant, vine altcineva și achită consumația. De cele mai multe ori, Poporul. Cel pe care-l plâng cu fiecare ocazie, cu talentul exersat al activistului de partid din ultimii ani ai comunismului.

În fapt, tot discursul lor este străbătut de o bucurie. Bucuria nenorocirii, denumită în zilele noastre Pandemie. Un cuvânt nou, care a înlocuit Criză Economică sau Criză Politică. A înlocuit rapid și conceptul de Război Asimetric, deși mulți spun că tocmai într-o asemenea situație ne aflăm.

Zilele astea, mi-am amintit de documentarul BBC „Groparii dansatori din Ghana” care prezintă fenomenul unui alt tip de înmormântare, la care se râde, nu se plânge. Parafrazând campania de informare inițiată în Brazilia - panouri cu imaginea acestora și mesajul: Stați acasă, sau dansați cu noi! aș compune ceva asemănător:

Dacă dansați pe muzica lor, sigur sunteți pe drumul spre groapă...

Ei sunt Cioclii Veseli ai Pandemiei!

P.S. Ca să fie clar despre ce este vorba, redau un fragment din Scrisorile lui Ion Ghica către Vasile Alecsandri:

Din vremea lui Caragea

"(...)Cioclii, când treceau pe lângă o casă bogată, nu lipseau de-a arunca zdrențe rupte de la ciumați, ca să răspândească contagiunea. Ei nu se temeau de molipsirea boalei, căci mai toți erau dintre acei cari zăcuseră de câte două-trei ori de acea grozavă epidemie. Ciuma, ca toate boalele mortale și lipicioase, ca vărsatul, ca tifosul, ca lungoarea neagră, foarte periculoasă întâia oară, devine puțin violentă la acei cari au mai fost loviți de ea".

Punem rămășag că și atunci cioclii râdeau?