Viitorii agronomi și medici veterinari din Timișoara își cumpără examenele cu bani. Printre ei se află și doi oieri, care spun că nu au timp să meargă la facultate. Profesorii mituiți au fost reținuți.
Trei profesori de la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului Timișoara (USAMVBT) au ajuns ieri în arest, fiind acuzați că luau șpăgi de la studenți pentru a-i trece examenele. Unul dintre ei a mai fost în vizorul procurorilor anul trecut, în calitate de președinte al unei comisii de Bacalaureat, ocazie cu care s-a stabilit că a călătorit până în Serbia pentru a încasa șpaga de la doi părinți, ocupându-se ca fiicele lor, de altfel analfabete, să ia note de 10, chiar și la proba de Limba Română.
Investigațiile în acest dosar au început în urmă cu două luni și au fost strânse probe solide cu ajutorul specialiștilor din cadrul Serviciului Român de Informații. Anchetatorii au documentat activitățile a aproximativ 30 de studenți care au oferit mită pentru promovarea examenelor. Ei vor fi puși sub acuzare pentru dare de mită.
Șeful de lucrări dr.ing. Flavius Berbentea, membru în Consiliul Facultății Tehnologia Produselor Agroalimentare, prof.dr. Adrian Băneș, directorul Departamentului de Științe Exacte, nominalizat în Enciclopedia Personalităților din România, și asist.ing. Lucian Georgescu ar fi primit în repetate rânduri bani pentru a-i trece pe studenți sau pentru a-i da mai departe altor colegi de-ai lor, în același scop. Se încasa 50 de euro de student, pentru examen. „Clienții” frecvenți ai profesorilor erau și doi ciobani din Sibiu, care ne-au spus, sub anonimat, că își plătesc examenele și absențele, „în bani și produse de la stână”, deoarece sunt prea ocupați cu oile ca să dea pe la facultate. Ei vând brânză într-un magazin din Timișoara și țin neapărat să aibă și o diplomă de licență,„că e la modă”.
Un dulap plin cu whisky
Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș împreună cu polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor au efectuat, ieri, percheziții în birourile profesorilor. „Cei trei profesori au fost audiați. Din birourile lor au fost ridicate înscrisuri și 1.000 de euro”, a declarat Mihaela Pop, purtătoarea de cuvânt a Parchetului. Banii au fost găsiți în biroul lui Băneș, unde mai era și un dulap plin cu sticle de whisky. Cei trei au fost reținuți pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați azi instanței cu propunere de arestare pentru 30 de zile.
Urmează și alți profesori
Între studenții de la USAMVBT circulă o vorbă: „Numai dacă te lovește troleibuzul 17 nu termini Agronomia, pentru că poți da șpagă pentru orice examen.” Cei trei profesori reprezină o mică parte din „caracatița” ce acționează de ani buni, spun anchetatorii. Cercetările urmează a fi extinse și la alte cadre. Deja procurorii au solicitat la Rectorat listele cu toți profesorii și studenții care au avut examene în sesiunea din iarna acestui an.
„Mita este de trei feluri”
Un fost absolvent USAMVBT povestește că în instituție șpaga este de mai multe tipuri, practic existând un preț pentru orice. „Acolo, în facultate, mita este de trei feluri: pentru absențe, adică te duce să muncești «pentru disciplină». De cele mai multe ori, munca o faci în folosul profesorului care are contract privat cu diverse firme pentru studii. Apoi e mită materială pentru absențe - adică duci diverse chestii «pentru disciplină», cum ar fi topuri de hârtie, cartușe de imprimantă și consumabile în general. Și, în ultimul rând, e mita pentru examen - care la fel se împarte în două: șpaga propriu-zisă în bani și muncă în folosul «comunității», a explicat fostul student în câte categorii se împarte șpaga la USAMVBT.
A luat mită pentru Bac în „Moara cu noroc”
Probele din dosar au stabilit că elevii au dat câte 200 de lei șpagă „ca să fie bine” - pentru a trece examenele cu note mari. Berbentea era șeful Comisiei de Bacalaureat din zona respectivă și, împreună cu directorul liceului din Deta și cu doi părinți au „sărbătorit” reușita acțiunii în Serbia, în localul „Moara cu noroc” din Vârșeț (situat la 34 km de Deta), local unde a și încasat șpaga.
În contul banilor, nu numai că absolvenții au primit note bune, dar le-au și aflat înainte ca ele să fie comunicate Ministerului Educației și publicate oficial, acest lucru reprezentând o „garanție” a faptului că șpaga și-a atins scopul. S-au strâns aproape 9.000 de euro, de la 207 elevi.
Curioasă a fost poziția șefului Inspectoratului Școlar Timiș, Cornel Petroman, care l-a admonestat public pe procurorul de caz că ar face abuzuri și că în Timiș nu s-a dat șpagă la Bac. Dosarul a fost închis, pe motiv că nu au fost adunate suficiente probe și că ancheta a început prea târziu.