Cine nu muncește, nu primește ajutor social. Ministerul Muncii schimbă legea venitului minim de incluziune

Cine nu muncește, nu primește ajutor social. Ministerul Muncii schimbă legea venitului minim de incluziuneSursa: Facebook/ Marius Budăi

Persoanele vulnerabile, apte de muncă, din punct de vedere medical, vor fi încurajate și susținute să se angajeze și să lucreze. Ministerul Muncii pregătește, în acest sens, un proiect legislativ menit să schimbe modul de acordare a venitului minim de incluziune. Ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunțat că în acest sens urmează să să fie lansată o linie de finanțare menită să susțină inițiativele care vor duce la înființarea unor locuri de muncă noi.

Ministrul Muncii, Marius Budăi, susține că unul dintre cele mai importante proiecte derulate de instituția pe care o conduce are drept scop modificarea sistemului de acordare a venitului minim de incluziune. În acest sens, a afirmat oficialul de la Ministerul Muncii se urmărește încurajarea și susținerea persoanelor vulnerabile, apte de muncă, să se angajeze. Astfel, arată Budăi, aceste persoane își vor obține veniturile necesare, fără să mai apeleze la stat, pentru ajutor.

„Mai avem o reformă foarte importantă, tot pe bani europeni: venitul minim de incluziune. Să nu săriţi la mine, mai ales mediul privat! (...) Venitul minim de incluziune este foarte bine aşezat şi stabilit pe trei piloni foarte importanţi. Unu: evitarea sărăciei şi scoaterea cât mai multor oameni din sărăcie şi din risc de sărăcie. Al doilea este axat pe încurajarea ocupării forţei de muncă: mă uit ce are nevoie o familie dar mă uit şi la cei apţi din punct de vedere legal şi din punct de vedere al sănătăţii să muncească şi nu le mai acord niciun sprijin dacă nu vor să muncească. În primul rând să-i orientăm în carieră, să le arătăm că pot fi utili societăţii şi să îi îndreptăm să muncească pe cei apţi de muncă”, a declarat Marius Budăi.

Cine nu muncește nu mai primește bani de la stat

Potrivit spuselor sale, membrii familiilor eligibile pentru venitul minim de incluziune care sunt apți de muncă, din punct de vedere medical, vor fi încurajați să lucreze. Ei vor fi înscrişi automat în bazele de date ale Agenţiilor de Ocupare a Forţei de Muncă ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă.

„Pe viitor, când se va aproba dosarul pentru venitul minim de incluziune, acea persoană sau acele persoane care sunt apte de muncă, din punct de vedere legal şi al sănătăţii, vor fi înscrise automat la Agenţiile Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă. Vor fi chemate la Agenţiile Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă, vor fi consiliate și vor fi calificate în vederea găsirii unui loc de muncă Dacă refuză acest lucru, înseamnă că persoana respectivă nu are nevoie de venitul minim de incluziune”, a explicat ministrul Muncii.

Marius Budăi a mai precizat că ministerul vrea să-și asume un rol în descurajarea abandonului școlar, iar acest lucru se va face tot prin reglementările privind venitul minim garantat.

Bani europeni pentru înființarea de noi locuri de muncă

În acest context, Ministerul Muncii urmează să fie lansată o linie de finanțare menită să susțină înființarea de noi locuri de muncă, mai ales pentru tineri. Marius Budăi a precizat că are în vedere măsuri de încurajare a tinerilor să se angajeze. Iar pentru aceasta au fost găsite aproape 60 de milioane de euro.

„Vă spun cu mândrie că ceea ce înseamnă măsuri de încurajare a ocupării am transferat deja 57 de milioane de euro de pe altă linie de finanţare. I-am accesat deja din noiembrie 2022 și am încheiat deja convenţiile cu mediul privat pentru a subvenţiona şi a încuraja în primul rând ocuparea tinerilor în România şi pentru a apăra locurile de muncă. Şi iată că măsurile implementate de această coaliţie politică, asigură un echilibru între măsurile sociale şi măsurile economice”, a declarat Marius Budăi.

El a precizat că prin măsurile adoptate până în prezent, au fost înființate, cu ajutorul fondurilor europene, în jur de 100.000 de locuri de muncă noi, în anul 2022.

„Astfel, au fost create în România, în anul 2022, folosind şi fondurile europene, peste 100 000 de noi locuri de muncă. Sunt 100.000 de suflete de români care şi-au găsit un rost având un job”, a afirmat Marius Budăi, în cadrul unei dezbateri privind accesarea de fonduri europene, la Alba Iulia.