Mustafa Kemal Atatürk s-a născut în 1881,] la Salonic, pe atunci parte a Imperiului Otoman, astăzi în Grecia şi a murit pe 10 noiembrie 1938, la Istanbul.  Mustafa a studiat la academia militară din Monastir, azi Bitola, absolvind ca locotenent în 1904 şi apoi a fost trimis în Damasc. Curând s-a alăturat unei societăţi secrete de ofiţeri reformişti numită “Vatan” – n.r. “Patria”, devenind un inamic activ al regimului otoman. Uterior, s-a alăturat Comitetului pentru Uniune şi Progres, grupare devenită celebră sub numele de “Junii Turci”. Junii Turci au preluat puterea de la sultanul Abdul Hamid al II-lea în 1908, iar Kemal a devenit o figură militară importantă. În 1911 a plecat în Libia pentru a lua parte la apărarea împotriva invaziei italiene. La prima parte a Războaielor Balcanice, Kemal nu a putut lua parte, fiind încă în Libia, în schimb în 1913 s-a întors la Constantinopol şi a fost numit comandantul apărării otomane în zona Gallipoli pe coasta Traciei. În 1914 a fost numit ataşat militar în Sofia, în parte pentru a-l îndepărta din capitală, drept urmare a unor intrigi politice.

Eroul de la Gallipoli

Când Imperiul Otoman a intrat în război de partea Germaniei, Kemal a fost trimis la Rodosto, astăzi Tekirdag, un port la Marea Marmara. Zona de comandă includea din nou zona Gallipoli. Mustafa Kemal a fost comandantul care a respins debarcările Antantei de la Gallipoli în aprilie 1915, devenind erou naţional şi acordându-i-se titlul de „Paşă, adică “comandant”.


Între 1917-1918 Kemal Paşa a fost trimis pe frontul din Caucaz, luptându-se acolo cu un anumit succes cu forţele ruseşti, apoi în Hedjaz, unde Revolta Arabă împotriva dominaţiei otomane era în progres. Între timp el a devenit din ce în ce mai critic la adresa incompetenţei guvernului sultanului în gestionarea mersului războiului, şi la adresa dominaţiei germane în Europa. Şi-a dat demisia dar a acceptat în final să comande Armata a 7-a din Palestina şi Siria. În octombrie 1918 otomanii au capitulat în faţa forţelor Antantei, iar Kemal a devenit un conducător al partidului care favoriza politica apărării acelor zone ale Imperiului unde se vorbea limba turcă, şi în acelaşi timp opta pentru retragerea din toate teritoriile ne-turce.

Kemal şi războiul patriotic

Antanta n-a aşteptat încheierea unui tratat de pace pentru a începe să ocupe zone ale Imperiului. Grecii au ocupat Smyrna, astăzi Izmir, iar italienii au ocupat provizoriu Antalya, în mai 1919, în acord cu Tratatul de la Sèvres, document care nu a fost ratificat de parlamentul otoman deşi aceesta fusese semnat de către sultan. Guvernul l-a trimis pe Kemal în Anatolia de est să reprime o demonstraţie ce mai târziu s-a dovedit a fi inexistentă. Totuşi Kemal a profitat de ocazie pentru a părăsi capitala. Istoria modernă a Turciei se zice că ar fi început pe 10 mai 1919, când Kemal a ajuns în Anatolia. Abandonând misiunea de a “restaura ordinea”, el a fondat o mişcare naţionalistă turcă cu baza la Ankara. În aprilie 1920 un parlament provizoriu din Ankara i-a oferit titlul de preşedinte al Adunării Naţionale. Kemal a declanşat un război patriotic pentru a alunga forţele militare engleze, franceze, italiene, armene şi greceşti din Turcia. Englezii, francezii şi italienii au recunoscut regimul său şi s-au retras. Trupele elene, călăuzite de “Ideea cea mare” a recuperării teritoriilor locuite de greci, a Ioniei antice şi a Constantinopolului, au avansat însă prea adânc în inima Anatoliei înspre Ankara şi au fost înfrânte de Ismet Inönü şi Mustafa Kemal la Sakarya, în august 1921 şi Dumlupinar, în august 1922. În 1923 Tratatul de la Lausanne a fost ratificat de guvernul lui Kemal.

A desfiinţat califatul şi a abolit Sharia!

Republica Turcia a fost fondată pe 29 octombrie 1923 şi Kemal a fost ales primul preşedinte al ţării. În practică a fost un dictator moderat, deşi a impus multe reforme cu caracter democratic. Prestigiul lui a fost atât de mare în majoritatea anilor 1920 încât în vremea sa a existat foarte puţină opoziţie faţă de guvern. Deşi a admirat unele aspecte ale politicii Uniunii Sovietice şi Italiei Fasciste, el nu era nici comunist, nici fascist: proprietatea privată a fost protejată şi încurajată iar inamicii politici nu au suferit de obicei de pedepse mai grele decât exilul în provincie. Kemal avea un program încorporat în deviza partidului său, Partidul Republican al Poporului, constând în “şase stele”: republicanism, naţionalism, secularism, populism, etatism şi revoluţie.

Baza programului său era planul de secularizare şi modernizare a Turciei. Califatul a fost abolit în martie 1924, şcolile religioase au fost desfiinţate în acelaşi timp, iar legea musulmană Sharía a fost desfiinţată, fiind înlocuită de codul civil elveţian, codul penal italian şi codul comercial german.

A înlocuit alfabetul arab cu cel latin şi a dat drept de vot femeilor

Egalitatea femeilor a fost încurajată după căsătoria lui Mustafa Kemal cu o femeie educată în Vest, Latife Hanim, în 1923 (n.r. – au divorţat în 1925) şi a început legalizarea ei prin adoptarea unor legi. În decembrie 1934 femeilor li s-a dat voie să voteze pentru membri din parlament şi să deţină locuri în parlament. Kemal a văzut în fesul otoman un simbol al feudalismului şi l-a interzis!

Cea mai revoluţionară reformă a fost înlocuirea alfabetului arab, cu care limba turcă fusese scrisă de secole, cu alfabetul latin, în 1928. În 1934, o lege i-a forţat pe turci să-şi adopte nume de familie în stil vestic. Adunarea i-a dat lui Kemal titlul de „Atatürk”, însemnând „tatăl turcilor”. Principiile politice ale lui Atatürk, aşa numitul “Kemalism”, au fost proclamate în 1931 ca ideologia oficială a regimului. Înainte de aceasta, în 1930 a încurajat crearea Partidului Republican Liberal ca partid de opoziţie, sub conducerea vechiului său camarad Ali Fethi Okyar Bey, pas considerat de el ca fiind în folosul democraţiei, însă atitudinile reacţionare ale noilor membri ai acestuia au dus până la urmă la desfiinţarea noului partid.

Tratatul de prietenie turco-român, semnat de Atatürk, este şi azi în vigoare

La 9 februarie 1934, a fost creată, printre alţii, la iniţiativa lui Atatürk, Înţelegerea Balcanică, “Antanta balcanică”, sau ”mica antantă” de către Grecia, Iugoslavia, România şi Turcia. Acest tratat, avea un caracter defensiv, în cazul izbucnirii unui război, ţările aliate îşi puteau apăra graniţele. Ţările din acest spaţiu au dorit stabilirea unei zone tampon între Uniunea Sovietică şi Vestul Europei. Albania, Bulgaria, Italia, Ungaria şi URSS au refuzat să participe la acest tratat defensiv. În aceeaşi perioadă şi în aceeaşi ordine de idei, între Republica Turcia şi România s-a semnat un aşa-numit “Tratat de Prietenie Veşnică”, acest tratat fiind şi în prezent în vigoare.

La 09:05 dimineaţa, pe 10 noiembrie 1938, Mustafa Kemal Atatürk a murit, de ciroză, în Palatul Dolmabahçe din Istanbul. Mormântul său se află la Ankara.