Cine câștigă Alegerile Prezidențiale 2019? Rezultate incredibile
- Cristian Tanase
- 28 octombrie 2019, 11:11
O agenție de marketing online a realizat un studiu cu privire la ceea ce caută românii pe internet în ultima lună cu privire la alegerile prezidențiale. Studiul a avut în vedere volumul de căutări după numele candidaților, dar și alte cuvinte relevante alegerilor prezidențiale.
Datele furnizate de către agenția TargetWeb arată că topul căutărilor în ultimele 30 de zile este următorul:
Klaus Iohannis: 75.260 de căutări (80,7% dintre căutări au fost realizate în România, 2,5% dintre căutări au fost realizate în Germania, 1,9% dintre căutări au fost realizate în UK);
Viorica Dăncilă: 108.870 căutări (81,4% dintre căutări au fost realizate în România, 2,7% au fost realizate în Germania, iar 2,1% dintre căutări au fost realizate în UK);
Mircea Diaconu: 43.150 (85,1% dintre căutări au fost realizate în România, 2,9% dintre căutări au fost realizate în UK, 2,5% dintre căutări au fost realizate în Germania).
Theodor Paleologu: 87.720 căutări (85,2% din căutări realizate în România, 2,4% din căutări realizate în UK, 2,2% dintre căutări realizate în Germania).
Kelemen Hunor: 5.130 căutări (82,4% dintre căutări au fost realizate în România, 6,1% dintre căutări au fost realizate în Ungaria, 2,1% dintre căutări fiind realizate în Germania).
Alexandru Cumpănașu: 119.600 căutări (84,6% dintre căutări au fost realizate în România, 2,3% sunt căutări realizate în UK, 2,3% dintre căutări au fost realizate în Italia)
Viorel Cataramă: 20.150 căutări (87,8% dintre căutări au fost realizate în România)
Pentru candidații: Dan Barna, Ramona Ioana Bruynssels, Cătălin Ivan, Bogdan Stanoevici, John-Ion Banu, Sebastian-Constantin Popescu, Ninel Peia nu au fost identificate volume semnificative de căutare, potrivit studiului.
Din punct de vedere al partidelor politice, situația este următoarea: PSD: 22.200 căutări. PNL: 8.100 căutări. USR: 32.780 căutări. PLUS: 3.600 căutări. UDMR: 2.330 căutări. PMP: 4.570 căutări.
Top 6 întrebări pe Google referitoare la alegerile prezidențiale:
Cine este Alexandru Cumpănașu? Cine este Dan Barna? Cine câștigă Alegerile Prezidențiale 2019? Când sunt alegerile? Cine este Mircea Diaconu? Cine candidează la președinție?
„Românii au căutat pe Google masiv cuvântul chieie "Alexandru Cumpanasu" după dată de 26 Iulie, din cauza tragediei de la Caracal, dar și numele Viorica Dancila în perioada 10-12 octombrie, din cauza moțiunii de cenzură. Scorul de interes este următorul: Klaus Iohannis are un scor de interes pe Google de 4/100, Viorica Dancila 8/100, Dan Barna 3/100, Alexandru Cumpanasu 7/100, iar Theodor Paleologu 1/100”, explică Iulian Ghișoiu, directorul agenției de marketing.