În prima parte a acestei luni s-au împlinit 62 de ani de la moartea unei romanciere extraordinare, prea puțin cunoscută însă în zilele noastre. Povestea sa de viață poate servi oricând unui scenariu de film

„Pe 10 iunie 1956 a murit în exil, la Paris, o scriitoare cu totul specială (din păcate, încă prea puțin cunoscută): Sorana GURIAN. S-a născut pe 18 noiembrie 1913 la Comrat (Tighina, în Basarabia țaristă), sub numele Sara Gurfinkel, într-o familie evreiască.

Cu studii superioare întrerupte la Cernuăți, apoi la Iași, intră în mediile literare moderniste via E. Lovinescu, căruia îi prezintă un roman (nefinalizat), Fuga după soare, surprinzîndu-l după o întîlnire de pomină. În Memorii, Eugen Lovinescu o evocă drept «ovreicuța de la Iași, cu picioarele rupte» pe tînăra cu aspect de personaj arghezian (plăpîndă, cu un picior mai scurt etc.) și, în literatură, cu fantasme sexuale neverosimile”, apreciază ciriticul literar Paul Cernat.

„Picioarele, «rupte» în urma unui accident, fuseseră atinse de o tuberculoză oasoasă, tratată, după propriile mărturisiri ale scriitoarei, în aceeași cameră de sanatoriu francez (la Berck sur Mer) pe care-o locuise M. Blecher. Nu neapărat mai prejos de blecherianul Inimi cicatrizate va fi ultimul roman al Soranei - Recit d`un combat (1956), recent tradus şi la noi sub titlul Povestea unei lupte - din exilul parizian, unde autoarea îşi consemnează, cu cruzime autoscopică și fiziologică, experiența cancerului care-o va ucide.

Sorana Gurian îl aduce la Sburătorul pe viitorul filosof Anton Dumitriu, cu care va colabora și după război, cînd se convertește de la iudaism la catolicism prin intermediul monesiorului Vladimir Ghica”, continuă cercetătorul Paul Cernat.

Escapadele erotico-politice de agentă comunistă

Crochiul lui Paul Cernat prinde și amănunte picante: „Prozele interbelice ale acestei seducătoare intrigante și inteligente sînt piese crude și insolite, cu tăietură expresionistă. Ele vor fi reunite în volum în 1946 sub titlul Întîmplări între amurg și noapte. În 1945 debutează editorial cu un roman stufos, modern și «cosmopolit» Zilele nu se întorc niciodată (înrudit cu senzual-exoticul Frunzele nu mai sînt aceleași al liberalului Mihail Fărăcășanu/Villara), în care experiența autobiografică se deschide către o pictură acută de medii sociale, pe calapod anglo-saxon. Escapadele erotico-politice de agentă comunistă/sovietică, urmărită de Gestapo în timpul războiului (dar implicată și în relații, inclusiv amoroase cu ofițeri ai săi, colaborînd strîns, se pare, cu oficiali germani ca Max Obler, director al casei germane de filme de la București), ar putea face obiectul unui bun roman de spionaj. Relații strînse a avut și cu rețeaua de spionaj româno-britanică „Rică Georgescu” (din care făcea parte Iuliu Maniu) care manevrase fără succes, de la Istanbul, ieșirea României din alianța cu Axa”.

S-a culcat cu diplomați egipteni și oficiali sovietici

Tușele portretului lui Paul Cernat, din ce în ce mai apăsate: „A avut relații intime cu diplomați egipteni și oficiali sovietici, între care un general care-o protejează și o părăsește brutal; colaboratoare la Radio și în presa de stînga, traducătoare de literatură sovietică și americană pro-comunistă, apropiată de Zaharia Stancu, cu care ar fi colaborat și la traducerile acestuia din Esenin, versatila autoare intră în noi combinații periculoase.

Publicistica subiectiv-feministă între care interviurile cu Hortensia Papadat-Bengescu și Jean Gabin) ar merita restituită. Decepționată, are un puseu anticomunist, publicînd cîteva articole în Liberalul (o contribuție la dosarul «crizismului» în cultura română), după care, demascată, se exilează în Franța, unde intră în cercuri literare selecte (Sartre, Camus) și în elita expaților autohtoni (Eliade, Cioran, Ionescu, soții Ierunca ș.a.)”.

Se căsătorește de formă cu un italian

„Va fi bănuită, în mediile românești, că e agentă NKVD, ceea ce o exasperează (mai plauzibilă e afilierea ei la serviciile secrete franco-britanice, care-i înlesnesc expatrierea după căsătoria de formă cu un italian, mediată de ambasadorul Italiei). Aventura evadării la Paris, după un scurt stagiu în Palestina, în primii ani ai instaurării stalinismului, va fi consemnată în pseudo-jurnalul fugii sale din România, cu personaje ca Mihai Ralea, Ana Pauker, Iuliu Maniu sau Regele Mihai (scriere greu clasabilă, tradusă la noi la o editură obscură, în anii ‘90) Ochiurile rețelei – Les mailles de fillet (1950). Reia, apoi, proiectata trilogie începută prin Zilele... cu un roman de atmosferă (Les amours impitoyables), în care intriga erotică se complică printr-o dimensiune detectivă”, verticalizează Cernat.

Concluzia cernatiană: „Se implică în exilul militant și colaborează la Radio Europa Liberă, fiind foarte apropiată de Adriana Georgescu și Monica Lovinescu (care-i devine executor testamentar). Recuperată istorico-literar în ultimul deceniu de cîțiva cercetători dedicați (Victor Durnea, Bianca Burța-Cernat ș.a.), Sorana a devenit și personaj de roman în Moartea lui Siegfried de Octavian Soviany. O stradă îi poartă numele tocmai în... Rio de Janeiro. Ar avea toate datele pentru un o reconsiderare spectaculoasă, nu doar la noi”.