Nu am înţeles niciodată de ce, în Panteonul memoriei peneliste, dl Mircea Ionescu Quintus este un fel de icoană vorbitoare.
Am tot respectul pentru vîrsta domniei-sale, pentru anii petrecuţi în puşcăriile comuniste şi pentru felul în care şi-a servit ţara ca militar, pe frontul de Est, în cel de-al doilea război mondial. Micile alunecări din biografia postbelică a dlui Quintus, despre care, ca ploieştean, ştiu oleacă mai multe decît ar putea spune dosarul de la Securitate, nu contează prea mult pentru mine. Tind să am o nesfîrşită înţelegere pentru foştii deţinuţi politici care au cedat la un moment dat, dintr-un motiv simplu: acum, cînd ştiu bine prin ce au trecut, punîndu-mă în situaţia lor, sînt aproape sigur că aş fi cedat eu însumi. Asta mă face să ridic un adevărat monument în sufletul meu pentru cei care nu au cedat şi să îi înţeleg şi să-i respect pe cei care au cedat. Cît de mult rău sau bine au făcut altora cei care au colaborat cu Securitatea, însă, e o altă poveste şi, în privinţa asta, fiecare îşi duce crucea. Dar cedarea în sine, din punctul meu de vedere, nu alterează deloc respectul pe care îl am pentru un fost deţinut politic. Despre dl Quintus, mai ştiu că a fost un avocat bun, fără să fie strălucit, şi îmi mai amintesc, din copilăria mea ploieşteană, epigramele sale simpatice. Admirabil, fără îndoială, este şi îndelungatul său ataşament la PNL. Însă, de aici pînă la pricepere şi inteligenţă politică, mai e mult.
De fapt, dl Quintus este un politician mai degrabă slab. Cînd a condus PNL, între 1993 şi 2000, partidul nu a strălucit nici prin idei grozave, nici prin strategii eficiente. Aş spune că, în raport cu alte partide istorice, în anii Quintus, PNL mai degrabă a confirmat renumele imoral dobîndit în istoria politică a României, fără să confirme şi ceea ce a salvat mereu lipsa de caracter a PNL în ochii istoriei, anume un leadership politic eficient, coerent, inteligent, pragmatic. Ca pentru a confirma una dintre cele mai folosite definiţii ale politicii, PNL a compensat mereu lipsa de caracter cu abundenţa de inteligenţă. În anii Quintus, însă, elementul compensatoriu a cam lipsit. Abia în 2000, graţie abilităţii dlui Valeriu Stoica, PNL a putut evita dezastrul PNŢCD, regăsind resursele de inteligenţă politică. Şi cei care au crezut, în anii următori, în Alianţa DA, trebuie să ştie că acel proiect frumos a fost posibil datorită dlui Valeriu Stoica şi împotriva lui Mircea Ionescu Quintus care, alături de Crin Antonescu, de pildă, s-a opus. Strania preferinţă a dlui Quintus pentru partidul ieşit din mataua lui Ion Iliescu nu aş explica-o altfel decît aşa: se confirmă lipsa de caracter liberală, dar se confirmă şi lipsa de inteligenţă politică a dlui Quintus. Sigur că, privită acum, preşedinţia Quintus a fost un moment de mare curăţenie şi inocenţă politică, după preşedinţiile Tăriceanu şi Antonescu. Întotdeauna PNL-ul actual a oripilat pe contemporani şi PNL-ul din trecut a stîrnit admiraţie şi respect. Şi uite aşa, PNL merge înainte prin istorie...
E drept şi că dl Quintus nu tace. În ultimele luni cel puţin, a spus numai prostii. Recent, dl Quintus a dovedit că nu mai înţelege nimic din România de astăzi („Surpriza mare şi dezamăgirea mi-au dat-o alegătorii bucureşteni, care au dat 30% din voturile lor unei formaţiuni care nu înseamnă nimic pentru Bucureşti şi nici nu poate să facă ceva pentru Bucureşti. [...] D-na Firea este o persoana care putea, si poate, sa conduca cum trebuie Bucurestiul. Daca iesea domnul acesta Dan, cum il cheama, in fruntea Bucurestiul, sa ne ierte Dumnezeu... “) Şi mai recent, venerabilul a confirmat defazajul de realitate, cînd a afirmat că românii din diaspora nu se înscriu în registrele electorale din lene. Adică, vrea să spună dl Quintus, PNL le-a făcut un mare bine acestor români, dar ei, leneşi şi delăsători, nu îl fructifică. Pe de o parte, dl Quintus crede că cel mai important lucru în viaţa oamenilor e politica. Eroare gravă! Pentru cei mai mulţi, politica este importantă o data la patru ani. Şi aşa trebuie să fie, că doar nu o să facem din România o ţară de partide. Dl Quintus mai crede şi că votul e un fel de datorie. Iarăşi, eroare gravă!
Ştiu că dl Quintus s-a retras din politică. E doar onorific. Cineva dintre apropiaţi i-ar face un mare bine să-i spună că onorificii ating cea mai înaltă cotă de admiraţie, respect şi chiar veneraţie, dacă tac. Tăcerile unui onorific venerabil pot fi luate în multe sensuri – cu un pic de abilitate pot fi vîndute drept atitudine superioară, olimpiană, dincolo de conjuncturi, tăcerea cuiva care stă de vorba cu istoria dincolo de urechile micilor contemporani. I-ar face un mare bine…
Recomandările noastre
