Sebeș – Turda și Lugoj – Deva prezintă mari probleme de execuție, dar CNAIR anunță și vești bune. Alin Șerbănescu, purtător de cuvânt al CNAIR a dezvăluit care sunt proiectele ce urmează să fie finalizate chiar înainte de termen.

„La drumul expres Craiova – Pitești, stadiul e avansat. S-a scurtat perioada de proiectare și au început mai devreme. Nu ne așteptăm să existe întârzieri, ba chiar să se termine înainte de termenul inițial. Centura Bacău merge foarte bine. Avem Centura Bacău, cu 16 km de autostradă și care cel mai probabil, în acest an vor fi terminați. Și acolo au început lucrările mai devreme, pentru că s-a scurtat perioada de proiectare avem niște șantiere care merg mai repede chiar decât prevede contractul. Mai avem Râșnov – Cristian, unde merge foarte bine, cu o firmă românească contractată”, a dezvăluit oficialul CNAIR în exclusivitate pentru Evenimentul Zilei.

„Firmele străine întârzie artificial proiectul”

Reprezentantul Companiei Naționale de Infrastructură Rutieră spune că firmele românești își iau angajamentele mult mai în serios.

„Firmele românești se mișcă mai bine decât cele străine. Iar firmele românești care se mișcă mai greu, nu o fac pentru că nu vor să lucreze, ci pentru că au probleme în piață. De exemplu, Straco, care vrea să lucreze, dar are niște probleme financiare, este în insolvență, are două proiecte la care lucrează simultan. Dau dovadă de bunăvoință. Și aici trebuie să constat o diferență de abordare. Firmele mari străine care vin aici încearcă să găsească tot felul de portițe și chichițe în contracte, ca să întârzie oarecum artificial proiectul. Pentru firmele românești, în momentul în care se blochează, au o motivație clară. Fac tot ce pot ca să mențină graficul de lucrări, dar când se blochează, întâmpină diverse probleme de natură financiară, ori cu subcontractorul. Iar când se deblochează lucrările, le reiau imediat”, a precizat Șerbănescu.

Te-ar putea interesa și: