Cinci lucruri de reținut de la alegerile primare republicane din Statele Unite

Cinci lucruri de reținut de la alegerile primare republicane din Statele Unite

Donald Trump a învins-o marţi seară pe rivala Nikki Haley la primarele republicane din New Hampshire, consolidându-și poziția de ultra-favorit al dreptei și mergând puțin mai departe spre nominalizarea partidului său pentru alegerile prezidențiale din noiembrie. Iată cinci lucruri de reținut de la aceste alegeri.

Trump, invincibil?

 

Niciun republican care a câștigat atât alegerile primare din Iowa, cât și din New Hampshire nu a pierdut vreodată nominalizarea partidului său. Având în vedere acest lucru, Donald Trump este în ascensiune. Mai ales că pe moment necazurile lui juridice nu par să aibă niciun impact asupra popularității sale. Inculpat de patru ori pentru acuzații penale și dat în judecată pentru defăimare, fostul președinte se prezintă regulat în instanță între două mitinguri de campanie.

Toate privirile se îndreaptă acum spre Nevada, unde domnul Trump asigură că victoria lui este garantată, apoi spre Carolina de Sud luna viitoare, statul al cărui guvernator a fost Nikki Haley și unde o devansează cu aproximativ treizeci de puncte în sondaje.

Toate cele 50 de state americane își vor spune cuvântul în lungul proces al alegerilor primare, dar este posibil ca republicanii să-și aibă candidatul încă din aprilie sau chiar mai devreme.

"Spun că alegerile încep în seara asta", a spus Vivek Ramaswamy, fost candidat în cursă, înainte de a se alătura domnului Trump, referindu-se la un duel cu președintele Joe Biden.

 

Un discurs coleric

 

Deși s-a felicitat pentru o "seară grozavă", Donald Trump a ținut și un discurs plin de furie, numind Statele Unite "țară falimentară" și tunând şi fulgerând împotriva refuzului lui Nikki Haley de a-i jura credință.

El s-a lansat de asemenea în tirade despre imigrație și prețul gazelor și a susținut - fără alte detalii - că doamna Haley ar putea fi în curând ținta unei "anchete".

În cele din urmă a promis că se va răzbuna pe cei care îl înfurie.

"Nu mă enervez prea mult, le întorc favoarea", a spus el.

Echipa de campanie a lui Nikki Haley a răspuns rapid la discursul lui "furios" și "dezarticulat". "Dacă Trump este într-o formă atât de bună, de ce este atât de supărat?", a întrebat ea.

 

Sondaje detaliate

 

Sondajele la ieșirea de la urne au dezvăluit detalii despre alegătorii republicani, ridicând întrebări cu privire la capacitatea lui Donald Trump de a mobiliza electoratul, în afara celor mai fervenți susținători ai săi. Ei îl sprijină cu orice preț. Întrebaţi dacă este apt să fie președinte, chiar dacă a fost condamnat pentru o infracțiune, 87% au răspuns că da.

Dar dintre susținătorii mai moderați ai doamnei Haley, doar 12% au dat același răspuns.

De asemenea, 86% dintre susținătorii lui Trump au spus că nu cred că Joe Biden a câștigat alegerile din 2020, comparativ cu 13% dintre susținătorii doamnei Haley.

 

Biden a învins fără să figureze pe buletinul de vot

 

De asemenea, Joe Biden a obținut o victorie marți în New Hampshire: a câștigat primarele democrate, deși nici măcar nu a apărut pe buletinul de vot, din cauza unui dezacord cu filiala locală a Partidului cu privire la calendarul electoral.

Și în timp ce Donald Trump și Nikki Haley s-au confruntat în acest stat de nord-est, el a făcut campanie pentru apărarea drepturilor la avort în Virginia. O temă care riscă să cântărească mult în timpul alegerilor prezidențiale. El l-a acuzat pe magnatul în vârstă de 77 de ani și pe susținătorii săi că vor "cu orice preț" să restrângă și mai mult accesul la avort.

După votul din New Hampshire, președintele a spus că domnul Trump va fi, evident, candidatul republican. "Miza nu ar putea fi mai mare. Democrația noastră. Libertățile noastre individuale (...). Economia noastră (...). Totul este în joc", a scris el.

 

Haley nu aruncă prosopul

 

Nikki Haley şi-a recunoscut înfrângerea, dar a insistat că este "o luptătoare". Și "această cursă este departe de a se termina", a insistat ea.

Cu toate acestea poziția ei e precară. A terminat pe locul al treilea în Iowa, și în New Hampshire se află la aproximativ zece puncte în spatele mogulului imobiliar.

Donatorii ei riscă să o abandoneze și să o oblige să arunce prosopul.

"Dacă Haley nu poate concura cu Trump în Carolina de Sud, cursa ei s-a încheiat", a declarat pentru AFP dl Russ Muirhead, profesor la Dartmouth College.

https://www.lalibre.be/international/amerique/2024/01/24/trump-remporte-la-primaire-du-new-hampshire-vers-un-match-retour-contre-biden-cinq-choses-a-retenir-de-la-primaire-republicaine-EMO74SUI7FFLPGNOEQ4TDK26DI/

Ne puteți urmări și pe Google News