Relansarea procesului de dezarmare şi reluarea contactelor militare sunt rezultatele modeste ale primului summit ruso-american din ultimii 7 ani.
Vizita la Moscova nu era o misiune uşoară pentru preşedintele Obama. Mergea într-o ţară în care antiamericanismul este încurajat pentru a justifica reîntoarcerea la autoritaritarism. Miza pe popularitatea sa pentru a schimba această percepţie. Spera să se poată adresa unui public cât mai numeros; un public în majoritate sceptic în privinţa meritelor democraţiei şi economiei de piaţă. Nu a putut să o facă pentru că discursul său nu a fost difuzat de principalele canale TV din Rusia.
A încercat, prudent, să exploateze eventuale diferenţe de nuanţă între poziţia aparent mai liberală a preşedintelui Medvedev şi linia mai dură a premierului Putin. Pe primul, mai apropiat ca generaţie, l-a caracterizat drept “profesionist” şi “direct”; despre al doilea a spus că “are un picior în trecut”, ca apoi, după o lungă discuţie la micul dejun, să-l laude pentru “munca extraordinară depusă în folosul poporului rus”. Vorbe potrivite, dat fiind că majoritatea covârşitoare a ruşilor consideră că Putin se află încă la timonă.
Relaţiile, şi aşa reci sub cele două mandate ale lui George W. Bush, s-au înrăutăţit din cauza războiului din Georgia. Problema georgiană rămâne în litigiu. Preşedintele Obama nu putea face nici cea mai mică concesie în acest caz, deoarece ar fi semnalat acceptarea doctrinei privind “zonele de interes privilegiat”, enunţată de Moscova. “Suveranitatea statelor trebuie să fie piatra de temelie a ordinii internaţionale. Statele trebuie să aibă dreptul la graniţe sigure şi propria politică externă” a spus dl Obama. Şi dacă preşedintele american a nominalizat în acest context Georgia şi Ucraina, declaraţia ar trebui să fie primită cu interes şi la Chişinău.
Relaţiile ruso-americane rămân încordate, dar s-au înregistrat totuşi progrese. În primul rând, semnarea unui acord cadru care să se concretizeze într-un nou tratat de limitare a armelor strategice (actualul acord START expiră în decembrie). Va continua astfel procesul de reducere treptată a arsenalelor nucleare, demarat la sfârşitul războiului rece. Şi pentru a semnala că SUA tratează din nou Rusia de pe picior de egalitate, cei doi preşedinţi au convenit organizarea, unor summituri pe problema proliferării armelor nucleare; primul în America, al doilea la Moscova.
Apoi, în contextul reluării cooperării militare, Statele Unite vor putea folosi spaţiul aerian rusesc (şi implicit şi pe cel al unor foste republici sovietice din Asia centrală) pentru a transporta militari şi arme spre teatrul de război din Afganistan. Ar fi vorba de 4500 de zboruri pe an. Tot în Afganistan, cele două părţi se angajează să coopereze în domeniul combaterii terorismului şi traficului cu droguri.
Ruşii ar vrea să condiţioneze acordul de reducere a armelor strategice de abandonarea proiectatului scut antirachetă din Europa răsăriteană. Preşedintele SUA a fost presat să accepte că discuţiile referitoare la dezarmare nu se pot limita doar la arme ofensive. Barack Obama aşteaptă un raport de evaluare a eficacităţii scutului, conceput – teoretic - pentru a intercepta rachete lansate de state terţe, cum ar fi Iranul. Oricare ar fi concluziile raportului, nu va renunţa la el uşor: poate dacă Rusia se angajează ferm să sprijine eforturile Americii de a determina Iranul să renunţe la dotarea cu arme atomice.
Politica Americană faţă de Iran se află în impas. Noul preşedinte oferea un dialog necondiţionat cu Teheranul care să ducă la o normalizare a relaţiilor. Proiectul, poate utopic, s-a împotmolit însă din cauza reprimării brutale a protestelor legate de alegerile prezidenţiale din Iran. America este confruntată cu un guvern slăbit şi ostil, hotărât să fabrice bomba atomică. Are nevoie de cooperarea Rusiei la ONU pentru a putea înăspri sancţiunilor economice contra Teheranului. Pe de altă parte, Rusia, cu marile ei rezerve de ţiţei, îşi face socoteala că o escaladare a tensiunii între Washington şi Teheran ar putea duce a o nouă scumpire a petrolului, profitabilă pentru economia ei atât de dependentă de exporturile de hidrocarburi. De aceea, summitul a fost neconcludent în chestiunea Iranului. În fine, preşedintele american a marcat din nou preferinţa sa pentru politica persuasiunii, şi nu a confruntării. “Vin în faţa voastră cu oarecare umilinţă” a declarat el în discursul de la universitate, distanţându-se astfel de tendinţa predecesorilor săi de a ţine predici ruşilor. Nici democraţia americană nu e perfectă - a spus Barack Obama. Dar dacă în America nu ar exista drepturi depline, un om ca el, cu ascendenţă africană, nu le-ar fi putut vorbi ca cetăţean american şi, cu atât mai puţin ca preşedinte. Barack Obama a evitat să critice deficitul de democraţie al gazdelor sale, dar le-a spus: “cred că împărtăşim valori şi un interes comun de a clădi o puternică cultură democratică, atât în Rusia cât şi în Statele Unite”.
E preşedintele Obama prea conciliant faţă de ruşi? Politica administraţiei Bush a fost aceea de a lupta împotriva “răului”. Cuvântul nu figurează în vocabularul actualului preşedinte, iar acesta cheamă la depăşirea vechilor suspiciuni. Nu se vor evapora însă repede.
Recomandările noastre
