CHRISTIAN MITITELU: Geopolitica crivăţului

CHRISTIAN MITITELU: Geopolitica crivăţului

Acordul dintre Rusia şi Ucraina, prin care exporturile de gaz spre Europa urmau să fie reluate, întâmpină deja greutăţi.

Gazprom acuză Ucraina că a blocat tranzitul gazului spre Europa. Ucraina susţine că nu poate pompa gazul deoarece Rusia a alimentat o singură conductă, complicând tranzitul. De fapt, puţinul care s-a pompat este destinat doar Europei, Rusia şi Ucraina nereuşind să încheie un nou contract.

Istoria e veche de 17 ani. La dezmembrarea Uniunii Sovietice, Rusia a rămas cu gazul, iar Ucraina cu conductele. Pentru a exporta gazul propriu şi cel cumpărat de la republicile din Asia Centrală, Rusia trebuie să folosească aceste conducte. Ca să le folosească, trebuie să vândă gaz şi Ucrainei. Rusia practică preţuri modice pentru aliaţi (ex.: Belarus), dar pretinde preţul pieţei de la vecinii care s-au emancipat prea mult. Utilizează arma energetică în diplomaţie. Ucraina ar vrea să adere la UE şi NATO, dar să cumpere gaz de la Rusia la preţuri preferenţiale. Ar accepta o scumpire substanţială doar în schimbul majorării taxei pentru tranzitarea gazului destinat Europei prin conductele moştenite, ceea ce Rusia nu agreează.

De aici circul anual: cele două părţi nu se înţeleg la preţ, negociază până în ultima zi a anului şi, dacă nu se ajunge la un acord, Rusia închide robinetul ca să pedepsească Ucraina. Anul acesta l-a închis de tot, pretextând că, dacă nu face acest lucru, Ucraina fură din gazul destinat clienţilor europeni. Sârbii, bosniacii şi bulgarii se încălzesc cum pot. Industriile altor ţări europene sunt afectate.

Ca şi în alte momente importante ale istoriei, crivăţul e de partea Rusiei. Problema e că a început să sufle şi prin buzunarele oligarhiei de stat. Monopolul Gazprom acumulează datorii uriaşe şi nu poate menţine ritmul investiţiilor necesare unei ţări care depinde excesiv de exportul de hidrocarburi şi minerale. Încasările au scăzut cu 800 milioane de euro din cauza întreruperii fluxului. Europa depinde într-adevăr de gazul venit din Rusia, dar şi bugetul Rusiei depinde de banii europeni.

Pe de alte parte, nici Ucraina nu o duce prea bine. Serios afectată de criza economică mondială, salvată de la faliment de FMI, nu poate absorbi o scumpire drastică. Vrea o eşalonare pe trei ani. A refuzat, poate neînţelept, oferta Gazprom de 250 dolari la mia de metri cubi (de la 180, cât a plătit anul trecut), drept care, după o reţetă de negociere proprie, ruşii au retras-o şi cer acum 450 de dolari.

În plus, negocierile sunt influenţate de considerente de imagine. Fiecare încearcă să demonstreze că partea adversă este nerezonabilă. Moscova vrea să arate, celor dornici să primească Ucraina în UE sau NATO, cu ce partener lunecos ar avea de a face. Vrea să risipească îndoielile legate de necesitatea sau scopul politic al proiectului Northsteam (conducta directă Rusia-Germania pe sub Marea Baltică). În fine, urmăreşte să îngreuneze coordonare dintre UE şi SUA, sugerând că poziţia Ucrainei este orchestrată de la Washington.

Ucraina vrea să întărească teza că este victima unor încercări de intimidare din partea Moscovei, care nu agreează orientarea prooccidentală a preşedintelui Iuşcenko şi a aliatei şi, în acelaşi timp, rivalei sale Iulia Timoşenko; şi că doar o integrare mai rapidă în structurile nord-atlantice i-ar garanta independenţa. O confruntare cu Rusia de pe poziţia de victimă ar putea aduce sprijin extern şi voturi acasă.

În fine, orice înţelegere depinde de poziţia intermediarilor. Premierul Vladimir Putin şi omologul său, Iulia Timoşenko, păreau să fie de acord că ar fi preferabil să elimine din ecuaţie intermediarul RosUkrEnergo. Nu e simplu, căci firma, înregistrată în Elveţia, are ca acţionari principali tocmai pe Gazprom (cu 50%) şi pe oligarhul ucrainean Dmitri Firtash (cu 45%), despre care Vladimir Putin îi îndemna pe ziarişti să se intereseze pentru cine lucrează. Aluzia trimite la preşedintele Ucrainei, ai cărui consilieri susţin, însă, că dl Firtash finanţează tocmai partidul prorus al adversarilor domnului Iuşcenko.

Mai multă transparenţă în privinţa politicii de preţuri şi comisioane ar înlesni poate găsirea unei soluţii şi ar tempera crivăţul.

Ne puteți urmări și pe Google News