Germania îşi reafirmă identitatea mai mult decât ar dori partenerii ei: de data aceasta a ales propria cale de ieşire din criză.
Amploarea crizei declaşate în toamna anului trecut cerea un răspuns ferm şi coordonat din partea marilor puteri financiare ale lumii. Ferm a fost, coordonat mai puţin. S-au evidenţiat repede deosebiri în abordări, unele reflectând experienţe istorice diferite.
Există, în primul rând, o diferenţă fundamentală între reţeta anticriză germană şi cea americană. Cancelarul Angela Merkel consideră că adevărata cauză a prăbuşirii financiare nu trebuie căutată – aşa cum s-a spus - în uşurinţa cu care s-au acordat credite imobiliare în SUA, ci în politica de dobânzi prea relaxată practicată de Banca Federală americană în ultimele două decenii. Dacă banii nu ar fi fost atât de ieftini (adică dobânzile atât de mici), nu s-ar fi îngrămădit atâţia bancheri să facă investiţii financiare atât de riscante, ca cele care au dus la criza sistemului. În aceste condiţii, Germania pune sub semnul întrebării politica anticriză a Washingtonului, de reducere a dobânzilor şi injectării unor uriaşe cantităţi de bani pe piaţă, pentru a salva băncile şi subvenţiona industria auto. Reproşul ar fi că America vrea să iasă din criză exact cu instrumentele care au cauzat-o.
Administraţia Obama acumulează întradevăr datorii într-un ritm care le vor aduce în curând la echivalentul întregului PIB al SUA. Are însă convingerea că această politică este necesară şi nu neapărat riscantă: e vremea cheltuielilor menite să scoată ţara din recesiune.
Pe acest subiect convorbirile de mâine, de la Washington, dintre Angela Merkel şi Barack Obama se anunţă a fi nu tocmai cordiale. Germania a acumulat un deficit bugetar de 4% din PIB, America unul de 13%. În ambele cazuri vorbim de recorduri postbelice. E prea mult pentru nemţi, care poartă în memoria colectivă o teamă istorică de inflaţie, amintindu-şi de cea astronomică din 1923, care a sărăcit milioane de familii. Pentru americani, care sunt marcaţi de marea depresiune din 1929 cu privaţiunile şi şomajul pe care le-a generat, important este să se relanseze economia cu orice preţ.
Dar cel puţin Germania şi SUA au monede diferite, ceea ce nu e cazul în relaţia Germaniei cu Franţa. Nemţii au renunţat la marca germană, simbolul miracolului economic german, în favoarea unei monede comune: euro. Francezii, s-au lăsat în schimb călăuziţi de politica economică a Germaniei. Atăzi, drumurile par să se despartă.
Guvernul de la Berlin a decis să introducă în Constituţie o clauză care îl obligă să echilibreze bugetul. Din 2016, va fi ilegal să înregistrezi un deficit bugetar mai mare de 0.35% la nivel federal (chiar şi în prezent deficitul nu poate fi folosit pentru finanţarea unor investiţii). Iar la nivelul landurilor, începând cu 2020, nu se mai permite nici un fel de deficit. Lucru greu de realizat, mai ales că dna Merkel promite o uşurare a impozitării, după alegerile din toamnă.
În schimb preşedintele Franţei, care s-a adresat deunăzi camerelor reunite ale parlamentului, a anunţat că nu intenţionează să ducă o politică de austeritate (“dă greş întotdeuna”). Reducerea deficitului bugetar nu este o prioritate pentru Nicolas Sarkozy. Deficitul pe anul curent este estimat la cca. 7% şi sunt şanse să rămână neschimbat şi în 2010, an în care preşedintele îşi propune să relanseze economia printr-un împrumut pe pieţele financiare, sau de la populaţie.
Desigur, ambele ţări europene ignoră în momentul de faţă Pactul de Stabilitate şi Dezvoltare al UE, care impune ţărilor membre o limită a deficitului de 3% din PIB. Dar, dacă Franţa, care a rezistat ceva mai bine crizei decât alte ţări din UE, mizează pe menţinerea unui deficit superior celui convenit, Germania vrea să renunţe definitiv la acest instrument economic. Vrea, practic, să nu mai aibă deficit bugetar.
În aceste condiţii, se pune întrebarea: ce fel de creştere economică va putea înregistra Germania, motorul economiei europene? Nu cumva îşi va prelungi ieşirea din criză? Şi, mai ales, ce efecte va avea această măsură unilaterală asupra Zonei Euro? Nu se vor naşte tensiuni greu de stăpânit?
