China amenință cu represalii dacă Statele Unite măresc taxele vamale
- Andrei Pospai
- 1 martie 2025, 06:45
China, SUA. Sursa foto: dreamstime.comAmenințările lui Donald Trump de a aplica o taxă suplimentară de 10% asupra importurilor chineze au stârnit îngrijorare la Beijing. Președintele Statelor Unite a spus că unul dintre principalele motive este traficul de fentanil, un drog de 50 de ori mai puternic decât heroina.
În replică, Ministerul Comerțului din China a declarat că țara sa are unele dintre cele mai stricte politici antidrog din lume și a subliniat riscurile pe care noile tarife le-ar aduce lanțurilor de aprovizionare globale.
China are o săptămână la dispoziție
Trump a declarat joi că tarifele de 25% pe care le-a propus pentru mărfurile mexicane și canadiene vor intra în vigoare marți, împreună cu taxa suplimentară de 10% pe importurile chinezești.
Noile tarife impuse coincid cu începerea miercuri a reuniunilor parlamentare anuale ale Chinei, un eveniment politic important în cadrul căruia Beijingul este așteptat să își dezvăluie principalele priorități economice pentru 2025.

Donald Trump / sursa foto: dreamstime.com
Anunțul lasă, de asemenea, Beijingului mai puțin de o săptămână pentru a publica contramăsuri, în timp ce administrația Trump dă semne de înăsprire a poziției față de rivalul său strategic.
„China a declarat în repetate rânduri că tarifele unilaterale încalcă normele Organizației Mondiale a Comerțului și subminează sistemul comercial multilateral”, a afirmat un purtător de cuvânt al Ministerului Comerțului într-o declarație.
"Ne vom proteja drepturile și interesele legitime"
„China are una dintre cele mai stricte și mai bine aplicate politici antidrog din lume.
SUA amenință încă o dată cu tarife suplimentare. Un astfel de comportament este pur și simplu transferarea vinei și sustragerea de la responsabilitate, ceea ce nu conduce la rezolvarea propriilor probleme”, a declarat Ministerul Comerțului din China.
Analiștii spun că Beijingul încă speră să ajungă la o înțelegere cu administrația Trump.
Ministerul Comerțului a declarat că speră să revină la negocierile cu SUA cât mai curând posibil, avertizând că un eșec în acest sens ar putea declanșa represalii.
„În cazul în care SUA insistă să continue acest curs de acțiune, China va lua toate contramăsurile necesare pentru a-și proteja drepturile și interesele legitime”, a precizat acesta, potrivit reuters.