China a încheiat operațiunea „seduceți Europa”. Europa i-a arătat ceafa

China a încheiat operațiunea „seduceți Europa”. Europa i-a arătat ceafaMinistrul de Externe al Chinei a avut un mnesaj ironic. Sursa foto: Arhiva EvZ

Turneul ministerial chinez în Europa s-a dovedit un fiasco. Reîntors la Beijing, glacialul ministru de Externe Wang Yi probabil că nu și-a putut prezenta deplasarea pe vechiul continent ca un succes, în fața președintelui Xi Jinping.

Au trecut, se pare,  vremurile în care un oficial chinez care călătorea în străinătate era primit cu căldură și pe covor roșu.

În perioada 25 august - 2 septembrie, Wang Yi, ministrul chinez al afacerilor Externe, a vizitat Italia, Olanda, Norvegia, Franța și Germania.

A fost întâmpinat cu o neutralitate nuanțată de o doză mai mult sau mai puțin puternică de dezaprobare.

Misiunea lui Wang Yi a fost precisă: să măsoare și să încerce să reducă neîncrederea tot mai mare care s-a instalat în Europa în ceea ce privește China.

Li se reproșează multe liderilor chinezi: lipsa lor de transparență privire la apariția Covid-19, presiunile făcute la Hong-Kong, reprimarea minorității uigure din provincial Xinjiang, rețeaua 5G, spionaj industrial, etc.

Prin urmare, regimul chinez încearcă să contracareze criticile europene care nu pot decât să-i prejudicieze imaginea și să-i compromită comerțul internațional.

În plus, o punere în discuție durabilă a regimului de la Beijing nu poate decât să consolideze pozițiile Statelor Unite, indiferent dacă este condusă de Donald Trump sau de un alt președinte.

Wang Yi (foto) nu este ceea ce se cheamă un personaj deosebit de jovial.  Zâmbetul său glacial se limitează la obligațiile de politețe  iar declarațiile sale corespund, chiar dacă cu precauție, cu pozițiile oficiale definite la Beijing.

Sistemul politic chinez abia le permite membrilor săi să se abată de la linia partidului în discursurile lor, mai ales atunci când se adresează oficialilor străini.

Prin urmare, în timpul acestei călătorii în Europa, Wang Yi și-a reprezentat guvernul fără alte accente, cu scopul de a sublinia că realizări concrete sunt posibile cu China.

Ne puteți urmări și pe Google News