Chiliman, despre Crin Antonescu: „Ar fi fost un actor foarte slab. Insultă inteligenţa românilor“

Chiliman, despre Crin Antonescu: „Ar fi fost un actor foarte slab. Insultă inteligenţa românilor“

„Cu ani în urmă, pe vremea când Crin Antonescu dădea, prin discurs şi plete, un pic de culoare întrunirilor PNL, mulţi dintre foştii mei colegi obişnuiau să spună: «Ăsta şi-a ratat cariera de actor». În ultimele săptămâni, am înţeles sensul adevărat al acestei afirmaţii“, a scris Andrei Chiliman, primarul Sectorului 1 din Capitală, pe blogul personal, articol pe care l-a intitulat "Memento pentru un actor slab – Crin Antonescu"

"Crin Antonescu ar fi fost, într-adevăr, un actor foarte slab. Și nu pentru că nu ar avea dicție sau alură, ci pentru că pleacă mereu de la premisa că publicul este format din niște inși lipsiți de gusturi sau de simț critic, care înghit orice cabotinism. Astăzi, Crin Antonescu insultă inteligența românilor prin tumbele pe care încearcă să le facă de la stânga la dreapta, imaginându-și că oamenii uită isprăvile lui din ultimii ani", afirmă Andrei Chiliman, pe blogul său.

Primarul Sectorului 1, subliniază însă că "oamenii nu sunt însă nici naivi, și nici uituci".

Andrei Chiliman îi aminteşte lui Crin Antonescu "ceea ce românii nu uită:

Ne puteți urmări și pe Google News
  • Crin Antonescu, în tandem cu Dan Voiculescu, sunt principalii inițiatori al USL.
  • Crin Antonescu este omul care, în ultimi doi ani, s-a manifestat ca principalul adversar al independenței Justiției și al Statului de Drept.
  • Crin Antonescu a susținut toate tentativele penalilor de a subordona Justiția.
  • Crin Antonescu a  susținut nenumărate declarații de natură să afecteze credibilitatea actului de Justiție împotriva marilor corupți. De altfel, prima amenințare de rupere a USL a lansat-o acum un an, supărat fiind că președintele și premierul au găsit o soluție astfel încât DNA să continue să funcționeze fără interferența factorului politic.
  • Crin Antonescu a numit în funcții publice pușcăriabili – miniștri judecați pentru corupție (ulterior, condamnați) sau incompatibili.
  • Crin Antonescu și acoliții săi nu au promovat niciun punct programatic adresat oamenilor care susțin PNL: întreprinzători, liber-profesioniști, intelectuali.
  • Crin Antonescu a compromis buna funcționare a ICR,  instituție care trebuie să reprezinte elita culturii românești, prin numirea lui Andrei Marga ca președinte al institutului.
  • Sub conducerea lui Crin Antonescu, PNL a fost totalmente subordonat agendei socialiste a PSD: taxe și impozite cât mai mari, care sufocă mediul privat, pentru a colecta bani de pomeni electorale.
  • Atunci când eu și alți colegi liberali am criticat public aceste realități triste pentru PNL și pentru România, am fost dați afară din partid".