Chile - Honduras 1-0

Chile - Honduras 1-0

În primul meci al Grupei H, una dominată de figura impozantă a Spaniei, Chile a învins Honduras cu 1-0. Selecţionata chiliană, pregătită de Marcelo Bielsa, a controlat jocul, singurul gol al meciului fiind marcat de Beausejour în prima repriză.

Mici şi talentaţi (un singur jucător chilian are peste 1,80 metri înălţime), selecţionata lui Marcelo Bielsa au excelat în faza ofenisvă, unde au practicat un joc rapid, iar mişcarea în teren este mereu una foarte alertă. Jocul atractiv şi vedetele Matias Fernandez, Alexis Sanchez şi Jorge Valdivia au provoca "pagube" defensivei din Honduras, care se bazează pe fundaşi greoi şi puternici.

Chile este puternică şi în defensivă. În 2010, apărarea chiliană condusă de Mauricio Isla şi Gary Mendel a primit doar două goluri (Panama şi Mexic) în opt meciuri amicale. Cu toate că adversarii din partidele de pregătire nu au fost dintre cei mai puternici (Venezuela, Zambia, Israel, Irlanda de Nord, etc.), Chile nu a primit prea multe goluri nici în campania de calificare (22 în 18 meciuri jucate în grupa sud-americană).

Pentru prima oară în istoria turneelor finale ale Cupei Mondiale, trei fraţi vor face parte dintr-o selecţionată calificată. O dată cu accidentarea jucătorului Julio Cesar de Leon, Honduras l-a convocat pe Jerry Palacios, care s-a alăturat celor doi fraţi deja prezenţi în lot - Johnny şi Wilson. În urmă cu trei ani, cel mai mic dintre fraţii Palacios (Edwin), şi el fotbalist, a fost răpit şi asasinat.

Prima victorie după o pauză de 48 de ani

Chile a învins cu 1-0 Honduras în prima partidă a Grupei H, disputată la Nelspruit. Singurul gol al partidei a fost marcat în minutul 37 de Beausejour, care a finalizat, din careul mic, centrarea lui Isla de pe partea dreaptă.

Chilienii au obţinut astfel prima victorie la Mondiale după o "secetă" de 48 de ani. Ultimul succes s-a înregistrat în 1962 (1-0 cu Iugoslavia, în finala mică a turneului găzduit chiar de Chile). Hondurienii (bătuţi de România cu 3-0 în ultimul amical dinaintea turneului final) au cerut un penalty în debutul reprizei secunde, dar arbitrul a lăsat jocul să continue. Jucătorii din Honduras n-au fost conduşi de pe bancă de selecţionerul Reinaldo Rueda, suspendat pentru acest meci.

Şefa statului chilian îl admiră pe Marcelo Bielsa

Chilienii au avut la jocul de astăzi un suporter de lux. Michelle Bachelet, şefa statului, a fost prezentă în tribunele arenei din Nelspruit şi i-a încurajat ca un veritabil suporter pe jucătorii antrenaţi de Marcelo Bielsa.

De altfel, doamna Bachelet este o admiratoare declarată a selecţionerului chilian, susţinând că "orice femeie şi-ar pierde capul după un astfel de bărbat".

Honduras - Chile 0-1 Beausejour (34)

Honduras: Valladares 5 - S. Mendoza 5, Chavez 4, Figueroa 4, Izaguirre 5, Guevara 4 (66, Thomas 4), Palacios 5, Alvarez 5 (78, Martinez), Nunez 5, Espinoza 4, Pavon 4 (60, Welcome 5). Antrenor: Alexis Mendoza.

Chile: Bravo 6 - Isla 7, Medel 6, Ponce 6, Vidal 5 (81, Contreras), Millar 5 (52, Jara 6), Carmona 6, M. Fernandez 5, Sanchez 6, Valdivia 6 (87, Gonzales), Beausejour 7. Antrenor: Marcelo Bielsa.

Arbitri: E. Maillet (Seychelles) 5 – E. Menkouande (Camerun) 7, B. Hassan (Tunisia) 7. Stadion: "Mbombela" – Nelspruit; Spectatori: 32.664. CONCURS EVZ

CHILE - HONDURAS 1-0 A marcat: Beausejour (34) min. 90 - Final de meci. Chile câştiga cu 1-0, după un meci pe care l-au dominat de la un capăt la celălalt. min. 85 - Chile este la doar cinci minute distanţă de prima victorie obţinută la un turneu final al Cupei Mondaile în afara Americii de Sud. Chilienii au câştigat meciuri doar la turneele finale din Uruguay (1930), Brazilia (1950) şi Chile (1962). min. 80 - Încă o şansă pentru chilieni: Alexis Sanchez a ratat ţinta de la marginea careului. min. 77 - Valdivia înscrie pentru Chile, însă golul său este anulat, mijlocaşul sud-americanilor aflându-se în poziţie de ofsaid. min. 72 - Hondurienii au trecut şi ei aproape de gol, însă defensiva chiliană a reuşit să blocheze un şut violent al lui Espinoza. min. 68 - Chilienii irosesc ocazie după ocazie, Valladares a fost pentru o secundă eroul meciului, după ce a parat lovitura de cap a lui Isla, care a trimis din interiorul careului mic.  min. 62 - Alexis Sanchez a trimis pe lângă poartă după o frumoasă acţiune personală. Antrenorul Marcelo Bielsa şi-a pus mâinile în cap după această imensă ocazie de gol. min. 55 - După un start mai bun al hondurilenilor, chilienii au trecut din nou la conducerea jocului. Isla a irosit o excelentă oportunitate de a dubla avantajul chilienilor, însă şutul său din apropiere a fost reţinut de Valladares. min. 46 - Start în partea a doua a meciului. min. 45 - Final de primă repriză la Nelspruit. După 45 de minute foarte animate, cu multe ocazii de poartă, Chile conduce cu 1-0, diferenţa de scor putând fi mai mare în urma multelor şanse ratate de sud-americani. Hondurienii au dat o replică pe măsură în prima jumatate de oră, însă pe finalul reprizei au fost dominaţi de chilieni. min. 37 - Chilienii sunt pe val.  Alexis Sanchez a fost aproape de a dubla avantajul sud-americanilor, însă portarul hondurian s-a opus şi a respins în corner. min. 34 - Beausejour deschide scorul pentru chilieni, după o acţiune rapidă pe partea dreaptă. Atacantul chilian a înscris în poarta hondurienilor şi cu puţin noroc, unul dintre fundaşii echipei lui Reinaldo Rueda respingând chiar în picioarele lui Rueda. min. 33 - Cartonaş galben: W. Palacios, pentru faulturi repetate min. 25 - Vidal (Chile) reia cu capul peste poartă, în urma unei lovituri de colţ. Jocul este în continuare unul alert, chilienii având însă mai mult iniţiativa la mijlocul terenului. min. 22 - Acțiune viguroasă de atac a chilienilor: Valdivia șuteayă violent din marginea careului mare, dar Guevara respinge în corner min. 21 - Espinoza șutează și el la poarta lui Bravo, dar balonul e deviat în corner de un fundaș chilian min. 20 - Cartonaș galben: Fernandez, pentru fault min. 18 - Replica celor din Honduras: Pavon șutează de la marginea careului, puțin pe lângă poarta lui Bravo. min. 15 - Chile atacă în continuare; acțiunile sunt conduse de Valdivia min. 9 - Chilianul Vidal a șutat puternic din afara careului mare, creîndu-i probleme portarului Valladares, care a boxat min. 8 - Chile desenează mai frumos, jocul e destul de plăcut min. 4 - Cartonas galben: Carmona, pentru un fault la Alvarez min. 1 - A început meciul de la Nelspruit.

Chile:  Bravo - Isla, Medel, Ponce, Vidal - Carmona, Millar, Matias Fernandez - Valdivia, Beausejour, Sanchez. Antrenor: Marcelo Bielsa.

Honduras: Valladares - Chavez, Figueroa, Nunez, Izaguirre - Guevara, Palacios, Alvarez, Espinoza - Mendoza, Pavon. Antrenor: Reinaldo Rueda Stadion: Mbombela, Nelspruit

Ne puteți urmări și pe Google News