Campioana Angliei a deschis scorul prin fundaşul John Terry, în minutul 20, însă partida de la Blackpool nu a fost una foarte uşoară pentru Chelsea, care a avut noroc să scape fără gol primit în prima repriză, mai ales la şutul lui Jason Puncheon – respins în bară de portarul Petr Cech. După pauză, Frank Lampard a dublat avantajul londonezilor din penalty şi a dus scorul la 3-0 în minutul 65. Gazdele au înscris şi ele pe final, prin acelaţi Puncheon.

În urma acestui rezultat, Chelsea se menţine pe locul patru, la nouă puncte de Manchester United, care are însă un meci mai mult disputat, în timp ce Blackpool este pe 15, la doar două puncte de zona retrogradării.