Redactorul ȘEF de la Charlie Hebdo, reacție ACIDĂ la adresa românilor

Redactorul ȘEF de la Charlie Hebdo, reacție ACIDĂ la adresa românilor

Directorul și redactorul-șef al Charlie Hebdo, Laurent Sourisseau, a scris un editorial acid în ultimul număr al revistei franceze. În cadrul acestuia, francezul afirmă că românii, ca toţi europenii, nu au umor dacă s-au supărat pe Franţa în urma caricaturii ce o ironiza pe Simona Halep, după câștigarea Roland Garros.

”(..) Săptămâna trecută, România, care ne-a dat totuşi mari comici precum hazliul Mircea Eliade sau măscăriciul Cioran s-a supărat pe Franţa din cauza unui desen cu jucătoarea care tocmai câştigase Roland Garros. La şaizeci şi unu de ani după crearea Comunităţii economice europene, descoperim cu oroare că europenii n-au niciun umor. În ciuda pactului oţel-cărbune, a CEEA (Comunitatea europeană a energiei atomice) şi a spaţiului Schengen, un mare şantier fundamental pentru construcţia europeană n-a fost încă lansat: Europa umorului”, scrie redactorul-șef al revistei franceze.

”Ca o circumstanţă atenuantă pentru români trebuie spus că nici părinţii fondatori ai Europei — Jean Monnet, Robert Schuman, De Gasperi sau Adenauer… — nu erau mari comici. După moneda unică europeană, vom crea oare într-o zi un umor unic european? Fiecare ţară îşi păzeşte cu stricteţe tradiţiile umoristice şi nu lasă Bruxelles-ul să le reglementeze. Umorul, care ar trebui să ne apropie, devine factor de discordie. Încă unul în Europa? Cine o va salva de la acest naufragiu umoristic? Migranţii de pe Aquarius? De ce nu? (…)”, a mai scris Riss.

Editorialul din ultimul număr al revistei a fost tradus şi postat pe blogul său de jurnalistul şi scriitorul Dan Alexe, cel care a prezentat pe reţelele de socializare caricatura ce o ironiza pe Simona Halep, publicată de Charlie Hebdo, săptămâna trecută.