Cesar, omul care vorbeşte limba câinilor

Cesar, omul care vorbeşte limba câinilor

National Geographic prezintă astăzi, de la ora 21.00, noi episoade din seria "Cesar şi câinii", care îl are în prim-plan pe specialistul Cesar Millan.

Cesar Millan este unul dintre cei mai renumiţi specialişti în comportamentul câinilor. Dresorul este solicitat de diferite persoane care nu mai reuşesc să se înţeleagă cu patrupedele.

Nu de puţine ori, mai mulţi actori de la Hollywood au apelat la serviciile lui (Nicolas Cage, Will Smith, Scarlett Johansson, Hilary Duff şi Vin Diesel), iar Oprah Winfrey l-a avut de două ori ca invitat în emisiunea ei. Metoda lui Cesar de-ai cuminţi pe căţei are la bază trei reguli: exerciţiul, disciplina şi afecţiunea, şi de fiecare dată a avut efectul scontat.

Producţia "Cesar şi câinii" a fost nominalizată de trei ori la Premiile Emmy, pentru Cel mai bun program de reality-show.

Luptă între doi pitbulli

În episodul de astăzi, un cuplu se confruntă cu violenţa celor doi câini pitbull pe care-i are: Sandi şi Trinity. La prima întâlnire, când cei doi patrupezi s-au cunoscut, se părea că vor deveni buni prieteni. Cu timpul însă, animalele au început să se lupte cu ferocitate.

Singura soluţie la care s-a gândit cuplul a fost aceea de a-i separa, însă nici această variantă nu a fost una viabilă pe termen lung. Înainte să apeleze la serviciile lui Cezar, proprietarii erau decişi s-o dea pe Trinity spre adopţie.

Un rottweiler urăşte bărbaţii

Tot în această seară, telespectatorii îl vor cunoaşte şi pe Apollo, un rottweiler în vârstă de un an, care trăieşte într-un adăpost pentru câini.

Din motive necunoscute, Apollo pare să nu-i suporte pe bărbaţii care lucrează la adăpost. În schimb, atunci când se află în preajma lui Bree, o tânără de 16 ani, Apollo devine cel mai cuminte căţel, ajungând să dezvolte o relaţie specială cu adolescenta.

Bree şi-ar dori să-l poată adopta, însă se teme ca rotweillerul să nu-i atace rudele de sex masculin. Iar atunci când Apollo este pe punctul de a fi eutanasiat, Bree se hotărăşte să încerce o ultimă variantă şi să-l cheme pe Cesar.

Un labrador harnic

Într-un alt episod, va fi prezentat labradorul ciocolatiu Beau, câinele de încredere al Anitei, o tânără care suferă de o maladie neurologică degenerativă, care a imobilizat-o într-un scaun cu rotile în ultimii 12 ani.

Labradorul s-a dovedit a fi un ajutor de nădejde: deschide şi închide uşile, aprinde şi stinge luminile, răspunde la telefon, ajută la spălatul hainelor şi chiar la cumpărături.

Însă Beau are şi un defect major, îi este teamă de autobuz, singurul mijloc de transport pe care îl foloseşte Anita, şi reacţionează foarte impulsiv.

Ne puteți urmări și pe Google News