Certificatul Verde va fi dezactivat?! Sute de mii de persoane vor rămâne fără acesta

Certificatul Verde va fi dezactivat?! Sute de mii de persoane vor rămâne fără acesta Sursa: wikimedia.org

Autoritățile din Franța se confruntă cu o situație problematică: sute de mii de certificate Covid pot fi dezactivate în contextul în care, începând de sâmbătă, adulţii vaccinaţi cu a doua doză cu peste 7 luni în urmă au nevoie şi de a treia doză pentru ca permisul lor sanitar să-şi păstreze valabilitatea.

Astfel, peste 500.000 de francezi riscă să rămână fără certificat Covid dacă refuză doza booster. Odată cu intrarea în vigoare a noilor măsuri, intervalul pentru administrarea dozei booster va scădea de la şapte la patru luni.

În prim-plan ar fi 560.000, conform cifrelor indicate vineri seara de Ministerul Sănătăţii, dar cifra reală este greu de stabilit. Permisul este obligatoriu pentru a avea acces în restaurante, cafenele și la spectacole.

Aici s-a ajuns pentru că infecţiile continuă să crească într-un ritm alarmanet. În Franţa au fost raportate vineri aproape 330.000 cazuri noi de Covid-19 în 24 de ore şi 191 decese din cauza teribilei boli infecțioase.

Ne puteți urmări și pe Google News

Unii francezi au reacționat ieșind pe străzi weekendul trecut. Și în această sâmbătă sunt anunţate noi proteste față de impunerea noilor condiții sanitare.

Emmanuel Macron nu mai este atât de popular în Franța

Președintele Franței, Emmanuel Macron, a anunţat că vrea să-i „enerveze″ pe nevaccinaţi. În acest context, la protestele de săptămâna trecută s-au adunat peste 105.000 manifestanţi, conform Ministerului de Interne.

Și asta s-a întâmplat deși patru candidaţi de stânga în alegerile prezidenţiale din Franţa i-au cerut preşedintelui Macron să acţioneze la nivel internaţional pentru suspendarea brevetelor de vaccinuri antiCOVID-19.

Franţa, pe un butoi cu pulbere. Nevaccinații, excluși din viaţa socială. Ordinul lui Macron, adoptat la 5 dimineața

Sursă: arhiva EvZ - Emmanuel Macron

Este vorba despre Jean-Luc Melenchon, Yannick Jadot, Anne Hidalgo şi Philippe Poutou, care i-au cerut şefului statului francez organizarea de urgenţă a unei reuniuni ministeriale a Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC) pentru a permite suspendarea brevetelor şi acces la vaccinuri, în special pentru cele mai sărace.

Se mărește numărul protestatarilor

A fost un număr de patru ori mai decât cel înregistrat la ultimele proteste, de la 18 decembrie. Intervalul pentru booster va scădea de la şapte la patru luni de la injecţia precedent începând cu 15 februarie.

În Hexagon, nevaccinații nu mai au voie să intre nici în trenuri sau avioane chiar dacă prezintă un test negativ. Senatorii au aprobat prevederile conform cărora persoanele nevaccinate nu mai pot avea acces în restaurante, trenuri pe distanţe lungi şi curse aeriene.

Reguli mai stricte se aplică doar dacă numărul pacienţilor cu COVID-19 în spitalele din Franţa depăşeşte 10.000. Conform ultimelor informări oficiale, țara are aproximativ 24.000 de bolnavi de Covid-19.