Am început să trăiesc în România total detaşat de societate, pe bune. Nu mă mai interesează absolut nimic, nu mai cred în şi pe nimeni, nu mai iau de bune toate regulile pe care tot felul de fufiţe de pe la tot felul de ghişee mi le prezintă, doar asist ca un cronicar la mizeria în care ne zbatem şi ne vom zbate de acum încolo.
Respect în ţara asta doar halatul alb, purtat doar de mine.
Se tot vorbeşte de eradicarea corupţiei. Personal, mi-e frică de chestia asta pentru că dacă s-ar întâmpla viaţa în România ar deveni imposibilă. Sunt sătul de minciuni, de indolenţă, de subcultură, de manelism, de fiţe, de duplicitate. Asta oferă ţara noastră acum. Şi atunci, cum dracu să te menţii integru într-o societate care face din silicoane şi felaţii modalităţi de a reuşi în viaţă?
Vreau însă să împart cu voi una dintre cele mai tari atitudini pe care am avut ocazia să o admir.
Am un prieten care cochetează cu lumea interlopă, fiind chiar recunoscut ca un dur, un tip care atunci când vorbeşte mulţi tac. Bun. Omul are numeroase afaceri, are relaţii strânse cu occidentul şi toate astea l-au transformat oarecum, în sensul că apreciază lucrurile de calitate, de la ceasuri de firmă, parfumuri, haine şi telefoane până la maşini. Având şi resurse financiare numai de el ştiute îşi permite să poarte şi să cumpere numai chestii create în ediţii limitate.
Într-o zi a dat zvon în oraş că are de vânzare cinci cămăşi de la nu ştiu ce firmă. Cămăşile erau beton, calitate deosebită, firma tare de tot. Nu vă spun că toţi patronii din oraş au început să sune şi să-l roage: ţine-mi şi mie una, te rog, oricât ar costa, ajung într-o oră cu banii. Tipul ăsta a dat cămăşile imediat la unii din cei mai snobi domni.
Bun. Ceea ce nu ştiau ei era faptul că mai avea o cămaşă. Cu aceasta a îmbrăcat un cerşetor şi l-a plătit câteva zile pentru a umbla pe la magazinele şi sediile celor cinci domni.
Vă daţi seama de imagine? Un cerşetor cu cămaşă de firmă, exact ca alea pentru care afaceriştii manelari de la noi din oraş au plătit câteva sute de euro.