Cercetări în cazul ofițerului alergat cu împușcături în Râmnicu-Vâlcea. Anchetatorii nu au stabilit dacă polițiștul prins cu focuri de armă se afla la volanul mașinii
- Petrisor Cana
- 4 noiembrie 2016, 00:00
Un tânăr ofițer a fost culcat la pământ, bruscat și încătușat, în timpul liber, după ce mașina în care se afla nu a oprit la semnalele agenților rutieri care au tras 12 gloanțe. La IPJ Vâlcea s-a declanșat o anchetă internă pentru a se stabili dacă agenții care au tras cu pistoalele au acționat regulamentar. Până la închiderea ediției, niciun anchetator nu ne-a putut spune dacă tânărul ofițer se afla sau nu la volan
Două anchete se desfășoară, în paralel, la inspectoratele de poliție ale județelor Vâlcea și Călărași, în cazul unui subinspector de poliție, abia ieșit de pe băncile Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, intrat în atenția opiniei publice după ce a fost filmat și prezentat ca un pericol public. Subcomisarul Ionuţ Bogdan Bogoslov, în vârstă de 23 de ani, originar din Vâlcea, dar încadrat de doar trei luni la Serviciul Poliției Rutiere (SPR) Călărași, a fost încătușat după o urmărire pe străzile din Râmnicu Vâlcea, în noaptea de sâmbătă spre duminică. „Evenimentul zilei” a aflat că, atunci, un echipaj al SPR Vâlcea, a primit o „sesizare directă”, nu prin 112, precum că un autoturism circulă haotic pe străzile din oraș. Polițiștii rutieri vâlceni s-au luat după mașina care refuza să oprească, susțin oficialii IPJ Vâlcea. Ulterior, agenții rutieri au tras 12 gloanțe, o parte în aer iar altele înspre mașină. Autoturismul urmărit s-a oprit pe strada Morilor, din Râmnicu Vâlcea, unde, susțin oficiali de la IPJ Vâlcea, a lovit un cap de pod.
În mașină, polițiștii au găsit doi tineri, unul de 26 de ani, iar celălat de 23 de ani, respectiv ofițerul Ionuţ Bogdan Bogoslov, care a fost încătușat și filmat. Cu toate că el a susținut că nu s-a aflat la volan, ci pe bancheta din spate, celălalt tânăr susține că ofițerul se afla la volan. În imagini, pe fața tânărului ofițer se vedeau semne vizibile de violență, survenite, susține Bogoslov, de la tratamentul supus în momentul încătușării: culcat la pământ, lovit și imobilizat. Deși a recunoscut că era „dudă de beat”, iar alcoolemia a confirmat acest lucru, subcomisarul a precizat că nu el a condus, ci că era cu „un rudar pe care l-a rugat să îl ducă acasă”.
Plângere împotriva agenților
Am încercat să aflăm cine a condus, de fapt, mașina, dar reprezentanții Poliției Vâlcea ne-au răspuns că este o anchetă în derulare, iar cazul a fost înregistrat la Parchetul Vâlcea. Oficiali din Poliția Română au dezvăluit, pentru „Evenimentul zilei”, că la nivelul IPJ Vâlcea se desfășoară o anchetă internă pentru a se stabili dacă agenții de la Rutieră au acționat regulamentar și au folosit armamentul conform uzanțelor legale.
La Călărași, oficialii IPJ neau spus că se așteaptă finalizarea anchetei de la Vâlcea pentru a se decide dacă Ionuţ Bogdan Bogoslov este vinovat. Ofițerul lovit și-a scos certificat medico- legal care confirmă faptul că are mai multe vânătăi pe mâini şi pe corp, dar şi o zgârietură la cap. El a depus plângere penală împotriva agenţilor de circulaţie.