Cele mai periculoase Jocuri Olimpice. Horocscopul lui Dom' Profesor
- Radu Ştef ănescu
- 5 august 2016, 00:00
Pe 5 august s-au născut John Huston, Guy de Maupassant, Neil Armstrong, Robert Taylor, John Saxon, Irene a Olandei, Ilia Repin, Rodica Popescu-Bitănescu, Marin Preda, Dorin Mateuţ, Nina Facon.
Sinaxar. În calendarul creştin ortodox este Înainteprăznuirea Schimbării la Faţă a Domnului. Sfinţii Ioan Iacob de la Neamţ (român), Evsignie, Fabian de la Roma și Nona, mama lui Grigorie Teologul.
Legea strămoşească. Nimic în „Kalendar”
Dragi lupi, padawani și hobbiți în seara aceasta începe Olimpiada de la Rio. Probabil, cu un spectacol fabulos cu fete dezbrăcate dansând samba și cu focuri uimitoare de artificii. Nu o să mă uit, nu mă uit de mult la aceste spectacole reclame comerciale, care neagă spiritul olimpic și sportul. Nu corespund convingerilor mele de viață și apoi nu am televizor. Eu încerc chiar și acum, în pustnicie, să fac sport, mișcare, nu mă uit ca prostul la alții! Este o întreagă conspirație care transformă pe tineri din sportivi, în spectatori.
Este a XXXI ediție a jocurilor moderne. După cum știți, sau nu știți, reînviate de Pierre de Coubertin, un francez idealist și cu idei fantastice, din categoria Jules Verne. Prima ediție a jocurilor moderne s-a ținut la Atena în anul 1896. Aiuritul de francez a inventat tot felul de reguli și probe care nu aveau nimic comun cu jocurile olimpice grecești.
Strabon spune că prima olimpiadă a avut loc în anul 776 înainte de Hristos. Eu îl cred, pentru că a fost istoric și pe vremea lui istoria era o știință serioasă. Olimpiadele se țineau numai în Olimpia, nu prin rotație în câte un oraș de pe glob, ca să facă administrația locală avere din comisioanele la construcțiile olimpice. Ați văzut ce se bat ca să organizeze olimpiadele! Nu exista nicio ”flacără olimpică”, ritualul aprinderii focului sacru cu o oglindă parabolică este un crâmpei din adorarea lui Apollon, nimic comun cu jocurile olimpice. Femeile nu erau admise la Olimpiadă, nici ca spectatoare. Oricum, atleții concurau complet goi, doar cu câte un suspensor. Exista doar locul întâi, câștigătorul, olimpicul, locurile doi și trei, nu! Olimpicul primea o panglică care se lega pe cap și o cunună de lauri. Banii îi dădeau spectatorii, dacă erau mulțumiți de prestația sportivului. Proba principală a Olimpiadei era alergatul, ”stadium” de unde a provenit, în multe limbi, ”stadion”. După 490 înainte de Hristos, după epica bătălie de la Maraton, dintre atenieni și perși, se pare că la olimpiadele grecești a fost introdusă și proba de 42 de kilometri, ca amintire a tânărului hoplit Pheidippides, de numai 17 ani, care a fugit să ducă vestea victoriei în agora din Athena, cu armura de bronz, coiful pe cap, scutul greu și sabia însângerată în mână. Există varianta și Herodot, marele istoric, o amintește, că tânărul grec a făcut cei 42 de kilometri dintre Maraton și Atena în numai două ore. Dar, a plătit efortul supraomenesc cu viața, a căzut mort la pământ, după ce a strigat de s-a auzit în toată Atena: ”Am învins!”
Proba principală a Olimpiadei este maratonul, nu fotbalul, sau cine știe ce joc asiatic! Sper că se va respecta acest lucru la Rio!
Jocurile Olimpice au fost interzise de împăratul roman Teodosie I, în anul 393 la cererea insistentă a episcopului Milanului, Ambrozie. Creștinii de atunci nu au văzut cu ochi buni sportul, ”mens sana in corpore sano”. După dogmă trebuia să suferi, pentru că ești un păcătos, nu un învingător la Olimpiadă! Iartă-i Doamne, mulți au făcut prostii în Numele Tău!
În tinerețe m-am uitat la Olimpiade. Punctul în care Olimpiada modernă s-a ticăloșit a fost anul 1972, Olimpiada de la Munchen. De atunci au participat și profesioniștii la probe și olimpiadele au devenit olimpiade ale chimiei, ale farmaciei. De fapt, din Mexico, din 1968, specialiștii spuneau că recordurile sportive au ajuns la limita posibilităților umane și ale tehnicilor sportive. Înainte de 1968 dopajul, consumare de produse chimice în vederea înlăturării durerilor și a obținerii de mobilitate și forță suplimentare, era rar, poate rarisim. Din 1972, a devenit obligatoriu. TOȚI sportivii se droghează, majoritatea fără să știe. Proba sportivă principală la olimpiadă de astăzi este cursa între substanțele farmaceutice de dopaj și cei care trebuie să depisteze dopajul. În fiecare lună apar noi substanțe energizante sau analgezice, care nu pot fi depistate încă și nu sunt pe lista de dopaj. Cu cât un atlet este celebru și are mai mulți bani, cu atât este mai puțin probabil să fie depistat pozitiv la analize, pentru că își poate permite să cumpere ce este mai nou și rept, nedepistabil, încă, în farmacie. De drogat, TOȚI sportivii se droghează - știu acest lucru de la un medic de lot olimpic.
Dar de ce Jocurile Olimpice de la Rio sunt cele mai periculoase din istorie? În primul rând să mai risipim un mit. Niciun război nu s-a întrerupt ca să se țină Olimpida! Invers, da! Acum exact o sută de ani, în anul 1916, trebuia să se țină Olimpiada de la Berlin. Peste care s-a sărit, europenii erau foarte ocupați atunci să se extermine unul pe altul.
Olimpiada de la Rio se ține în unul dintre cele mai aglomerate orașe din lume, cu un nivel al criminalității record, întrecând tot din SUA. Dacă o iei pe o străduță din Rio, care nu trebuie, poți să fii jefuit în modul cel mai blând, sistemul ”piranha”. Vreo douăzeci-treizeci de copii se năpustesc asupra ta râzând și glumind și te înconjoară strâns de tot, nici nu mai poți să respiri. Simți mânuțele lor plimbându-se experte, pe corpul tău, apoi după nici treizeci de secunde toți fug în toate părțile, tot râzând și glumind. Rămâi doar tu, numai în slip, dacă ai noroc. Bani, ceas, cărți de credit, ochelari de soare, pașaport, haine, bilete de avion – adios, companeros! Dacă chiar nu ai noroc în Rio, poți să dispari ca și când nu ai fi existat niciodată!
Dar ce vorbesc, ați văzut ce au pățit australienii, în presă a apărut varianta blândă, să nu se sperie lumea.
Mai mult, Rio este un bulion de microbi, un preparat extrem de periculos. Zika? E cea mai mică grijă! Mai sunt încă șase sute de agenți patogeni mult mai periculoși decât Zika.
De exemplu, după cum raportează Valérie Dewerte, în laguna Rodrigo de Freitas, unde se vor desfășura mai multe probe olimpice acvatice, sunt 249 milioane de adenoviruși pe litru de apă, adică de două milioane de ori mai mult decât normele europene în domeniu. Un sportiv care înghite, se întâmplă, o guriță de apă, numai 10 centilitri, înghite 24 de milioane de adenoviruși!
Pe de altă parte aerul este plin de alți microbi și de purtători de boli grave, țânțari și muște. Europenii și asiaticii nu sunt obișnuiți, aclimatizați la acest tip de atac acut microbian. Brazilienii, da!
Mă tem că ”recordurle chimice” vor aparține celor din America Latină obișnuiți cu mediul ostil. Pe de altă parte gurile rele spun că nivelul foarte ridicat al poluării microbiene este scuza perfectă pentru dopaj. Multe substanțe care măresc capacitatea de efort, volumul de aer respirat, etc au aceiași ”semnătură” ca unele vaccinuri. Sigur, vaccinul reduce capacitatea de efort, produce febră și alte reacții secundare, dar sănătatea sportivului este mai importantă, nu?
Pe de altă parte Rio este plin de tot felul de guerrilla urbane, de tot spectrul politic, a se citi bandiți de drumul mare. Care nu vor pregeta să-și facă reclamă mondială, la fel ca și nenorociții de teroriști musulmani. Dacă aș avea un bilet pentru Rio l-aș vinde imediat! Sunt sigur că s-ar găsi mii și milioane de amatori.
Iar ca bomboana pe colivă, bătrânul preot Santeria pe nume Carlos, a declarat ieri că Marea Zeiță Yemanja, protectoarea orașului Rio și a mării, nu a răspuns ritualului de adorare și rugăminte, să protejeze Olimpiada și pe sportivi, cel cu sute de lumânări și fum colorat, și că acest lucru este rău, foarte rău. Cât de rău poate fi un ritual voodoo? Rău, foarte rău!
Vă las să vă holbați la serbările de la Rio, exploziile artificiilor vor face tot atâta poluare cât toate mașinile din Paris într-o lună de zile, eu o să revăd un film-cult, ”Chariots of Fire” cu Ben Cross, de pe vremea când se făcea sport, nu chimie!
Apoi o să mă uit la stele, ele nu se droghează, concurează cinstit, pentru că mâine, este, în definitiv, o altă zi!
BERBEC Eşti sociabil şi binevoitor aşa că nu trebuie să faci eforturi obositoare ca să te adaptezi ritmului zilei, fie că eşti la muncă, fie în vacanţă. Nu-ţi sacrifica micile pasiuni şi plăceri! Astazi ai aproape o zi întreagă de aspecte cosmice aproape favorabile. Pentru un procent mare din Berbeci, cu siguranţă. Profita si gaseşte-ţi echilibrul interior si pacea sufletească de care ai atâta nevoie! Nu-ţi mai face atâtea griji, viaţa este complicată şi fără sa o faci tu şi mai complexă. Şi... nu mai fii naiv, nu te mai lăsa dus de nas de presă, de televiziuni...
TAUR O atitudine pozitivă de genul „toţi o să avem de câştigat” este recomandată, la serviciu, sau pe plajă, în vacanță. Foloseşte cu isteţime resursele și planifică-ţi bine timpul de distracție. Adică, planifică-ţi timpul în aşa fel încât să te şi distrezi. Evită semnele de foc! Totuşi, ai configuraţii minore faste, mai ales in domeniul afacerilor cu amănuntul, comerţului, în general. Poţi să cumperi ceva care îţi place şi să fie şi relativ ieftin.
GEMENI O zi favorabilă în ceea ce priveşte legăturile de prietenie, contactele sociale, relaţiile umane. Azi simţi nevoia unei ambiaţe plăcute, a unor oameni care să te înţeleagă şi să te aprobe! Plimbarea planetei protectoare Mercur nu îţi dă foarte multă libertate de mişcare şi exprimare. Eşti redus la programul zilnic, fie că este vorba de serviciu, distracţie, sau vacanţă. Nu încerca să schimbi ceva, astăzi noul, noutatea, chiar călătoriile, excursiile - nu îţi sunt favorabile!
RAC Eforturi constructive concentrate începând de astăzi. Ai o perioadă bună de afirmare, la serviciu sau în anturaj, în vacanţă. Poţi să fii chiar tu uimit de cât de eficient şi harnic eşti! Uneori este bine sa fii mai putin comunicativ şi doar să asculţi, iar astăzi este una dintre acele zile. Poţi afla o multime de noutati nebanuite, care iti vor fi de folos. Sezi si cugeta, spune o veche zicala din Ardeal, care astazi ti se potriveste perfect. Ia mai multe informatii şi abia atunci poţi lua o decizie buna!
LEU Nu forţa inutil să convingi persoane rudimentare, răuvoitoare. Lasă-le în sosul lor și vezi-ți de treburile tale! Filosofia nu e făcută pentru perioada toridă. Știi vreun mare filosof african? Azi ai nevoie de mult optimism pentru rezolvarea treburile tale cotidiene. Sentimentele tale contradictorii nu sunt deloc folositoare pentru fermitatea în decizii pe care trebuie sa o arăţi anturajului. Dar, nu te forţa să convingi persoane rudimentare sau răuvoitoare. Lasă-i în plata Domnului! Te-ai gândit vreodată la semnificaţia „plata Domnului”?
FECIOARĂ Te poţi lansa în noi proiecte, noi cuceriri. De astăzi noul, ca şi categorie filosofică, îţi e favorabil. Dar trebuie să analizezi, la rece, situaţia, să fii realist! Haide, la asta te pricepi! Ai nevoie de sprijin şi din parte anturajului, a colegilor şi a familiei. Sigur că intri în criză de timp şi nici banii nu îţi ajung pentru proiectele tale, iar astăzi, marţi, îţi faci planuri puţin cam utopice pentru restul săptămânii. O informaţie de la nişte prieteni adevăraţi te pune pe pista cea bună, în cele din urmă...
BALANŢĂ Poţi să contezi pe relaţiile sociale, solide, de prietenie. Primeşti un sfat, un ajutor preţios, care te pune pe o pistă profitabilă. Să nu uiţi să te revanşezi, cu eleganţă, data viitoare! Stai in afara exagerarilor de tot felul ! Configuratia astrologica iti indica sa nu te repezi sa tragi concluzii gresite, sa ai suficienta rabdare, pentru că lucrurile se vor lămuri. O bârfă sau un schimb mai tăios de cuvinte te-au făcut să te îndoieşti de un prieten. De obicei trădările astea sunt pur fictive şi fac parte din paranoia ta cotidiană bine temperată. Dar cui îi pasă, dacă tu te simţi mai bine!
SCORPION Unele lucruri sau evenimente te pot dezamăgi astăzi din cauze obiective, nu este nimic personal! Evită deciziile care duc la schimbări majore şi mai ales nu te repezi sa tragi concluzii. Dacă ai de trecut un prag, sau un interviu, sau pur şi simplu vrei să convingi pe cineva, atunci astăzi este ziua favorabilă! A doua parte a zilei este favorabilă vizitelor, ieşirii cu prietenii la un suc, corespondenţei, plimbărilor prin supermarketuri. Însă nu trebuie să uiţi că Saturn, retrograd, indică şi că unele lucruri pot întârzia. De obicei cele pe care le aştepţi cu nerăbdare!
SĂGETĂTOR Exprimă-te liber, fă-ţi simţită prezenţa, prin vorbe şi atitudine, fie că eşti la serviciu, sau în vacanţă. Circumstanţele sunt de partea ta - poţi să-ţi arăţi bunele intenţii şi simpatiile! Uneori te înşeli în privinţa oamenilor, pentru ca iţi faci pareri preconcepute. Evita dezamagirea, fiind mai pragmatic in relaţiile cu colegii, dacă eşti la serviciu, sau cu anturajul, dacă eşti în vacanţă. Atenţie la solicitarea nervoasă, la stres, nu lăsa mass media să-ţi otrăvească viaţa cu ştiri negative! Marea majoritate a informaţiilor vehiculate nu ar trebui să te intereseze!
CAPRICORN Azi nu lăsa loc la interpretări şi nu te baza pe înţelegerea celor cu care discuţi! E necesar să negociezi, să discuţi până la cele mai mici detalii, dacă este vorba despre interesele tale. Neliniştea si nerăbdarea proprii naturii tale sunt pe cale sa-ti joace o festa. Trebuie sa ai răbdare si sa astepti, altfel strici totul! Aşa că lasă decizia pe mai târziu. Pe fondul unei configuraţii slabe şi cam confuze, voinţa si determinarea care te-au caracterizat în ultimul timp incep să se estompeze. Poate că nici nu trebuie să iei o hotărâre, ia mai gândeşte-te!
VĂRSĂTOR Trudești degeaba. Îți risipești energia şi banii pentru... ce? Ajută pe cine merită! Pe cei tineri, oameni corecţi, cinstiţi şi harnici, pe cei care îți mulţumesc privindu-te drept în ochi! De azi începe o perioadă potrivită pentru promovarea intereselor personale şi avansare sociala. Luna, în creștere, în aspecte tari, este un generator de idei fanteziste şi trăznite, idei pe care, se pară că nu te gândeşti mult ca să le pui în practică. Un procent dintre nativi pot să aibă astăzi o surpriză plăcută: şefii sau patronii te pot aprecia în mod deosebit, pentru o periodă de realizări şi acumulări, sau poţi fi foarte popular printre cei din jur, dacă eşti în vacanţă.
PEŞTI Ai nevoie de o schimbare în viaţa sentimentală. Această schimbare trebuie să se facă cu paşi mici, dialogând, negociind în cuplu, cu tenacitate. Așa poți obţine, mereu, câte un mic succes! Astăzi rezolvi cu mult calm discuţiile cu partenerii, sau prietenii, un zâmbet şi o bătaie pe umăr pot rezolva mai multe decât o atitudine încruntată, agresiva şi neplăcută! Peştii sunt mari specialişti în tăceri grăitoare! Dar, astăzi, trebuie să comunici, să vorbeşti precis şi clar, să convingi, fără riscul unor interpretări ulterioare.