Biserica îl prăznuiește la data de 28 ianuarie pe Sfântul Efrem Sirul, supranumit „Harpa Duhului”, datorită celor peste 400 de imne pe care le-a compus.

Efrem s-a născut în anul 306 în cetatea Nisibe din Mesopotamia, aflată sub conducere romană, și a crescut într-o familie cu părinți păgâni, tatăl său fiind preot al zeiței Abizal.

Învățătura creștină o primește prin intermediul Sfântului Iacov, binecunoscutul episcop de Nisibe, care îl botează la vârsta de 18 ani.

Din acel moment, Efrem devine apropiatul ierarhului provinciei, pe care îl ajută să schimbe moralitatea decăzută a oamenilor acelor locuri.

Unul dintre biografii săi povestește cum, la un moment dat, el a reușește să alunge trupele persane, care staționau în Nisibe, doar cu rugăciunea sa. Un nor de muște și țânțari se abate asupra trupelor lui Sapor al II-lea, regele Persiei, silindu-le să părăsească provincia.

Campania împăratului bizantin Iulian Apostatul, care amenința Persia, se sfârșește cu un dezastru, iar succesorul său, Jovianus, este fericit să scape de la masacru ceea ce mai rămăsese din măreața armată pe care predecesorul său o condusese de-a lungul Eufratului.

Roma pierduse provinciile răsăritene cucerite la sfârșitul secolului al III-lea. Printre orașele retrocedate Persiei era și Nisibe.

Pentru a scăpa de cruda persecuție care exista pe atunci Persia, o mare parte din populația creștină a fuge din Nisibe.

Efrem merge cu conaționalii săi și se așază mai întâi la Beit-Garbaya, apoi la Amid și, în final, la Edessa, unde petrece10 ani de viață ca monah, cunoscut prin traiul său ascetic.

Cu toate acestea, rămâne interesat de tot ceea ce privește populația Edessei. Pe vremea aceea, cel puțin 10 secte activau în Edessa, iar Efrem se luptă cu ele, mai ales cu discipolii vestitului filosof Bardesanes.

Acestei perioade îi aparțin aproape toate lucrările sale, în afară de poemele compuse la Nisibe; restul scrierilor, predici, imne, tratate exegetice datează din timpul șederii sale la Edessa.

Este foarte probabil ca el să fi fost unul dintre fondatorii școlii persane de teologie, numită așa pentru că primii ei studenți și profesori erau creștini persani refugiați din 363.

La moartea Sfântului Efrem, este îngropat fără pompă, în cimitirul unde erau înhumați străinii.

În afara creației sale imnice și teologice, de la Sfântul Efrem Sirul ne-a rămas una dintre cele mai frumoase și profunde rugăciuni ale ortodoxiei. Iat-o:

Doamne și Stăpânul vieții mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânie și al grăirii în deșert nu mi-l da mie.

Iar duhul curăției, al gândului smerit, al răbdării și al dragostei dăruiește-l mie, slugii tale.

Așa, Doamne Împărate, dăruiește-mi ca să-mi văd greșelile mele și să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat ești în vecii vecilor. Amin.